Pe la 1495 se ridică prima şcoală românească din Ardeal, în curtea primei biserici pentru a căror construcţie românii primiseră învoire de la judele Braşovului. Pe vremea aceea şcoala era lucru mare. "Nimeni nu trimitea un copil la şcoală la 6 ani, să-l ţină 30 de ani în şcoală şi pe urmă să-şi dea seama că e prost" mi-a spus Păstrătorul Şcheilor. "Din nici o localitate nu veneau doi elevi, unul singur - alesul satului venea la şcoală pentru a deveni dascăl sau notar în sat sau poate chiar preot în sat. Preoţii noştri nu studiau pe la academii înalte, erau doar oameni mai răsăriţi din lumea satului, ai căror bunici sau taţi fuseseră preoţii şi în felul acesta se păstra în familie această tradiţie a preoţiei în lumea satului. Ca să vină la şcoală, aduceau o găleată cu grâu, un car cu lemne şi 4 florini, bani cu care cumpărai cam 3-4 boi, vă daţi seama ce statut aveau elevii pe acea vreme."
Fascin, un călugăr iezuit aflat în trecere prin Ardeal a fost frapat de faptul că la şcoală veneau "copii cu părinţi şi neveste" şi că începeau învăţătura printr-o cântare gregoriană (aşa şi-a interpretat el muzica bizantină folosită la şcoala noastră). Ce se studia la prima şcoală românească? Nu doar gramatici, omiliare (cărţi de învăţătură bizantine) şi paremiare (cărţi cu pilde din biblie), spune Păstratorul: "De curând am pus în circulaţie un manual de filozofie din secolul 16 care conţine pe lângă virtuţile pe care le regăsim în omiliar, redate în sistem florilegic toate elementele de educaţie morală cuplate cu virtuţi, cum ar fi bunătatea-răutatea, voinţa-nevoinţa, redate în sistem florilegic şi apoi citate din filosofii antichităţii greceşti şi latine: Aristotel, Democrit.... Euripide este tratat pe 8 pagini în acest manual. Un capitol este dedicat primului călugăr din istoria bisericii române: Nicodim de Tismana, întemeietorul mănăstirilor Vodiţa şi Tismana. Pentru perioadele următoare avem manuale nu numai de gramatică, de citire, dar avem şi manuale de dopică, pe care învăţau cum se fac actele oficiale în cancelarii, un manual de cultura albinelor, un manual de pravile de comerţ - cărţi de legi comerciale, ba mai mult şi chiar surprinzător, un manual de macrobiotică - secretul de a-ţi lungi viaţa, scos în 1844 de Pavel Varsici. Graţie diaconului Coresi aici au văzut lumina tiparului primele cărţi în limba română. Tiparniţa diaconului Coresi este păstrată în muzeul şcolii ca dovadă a popasului lui Coresi în Scheii Braşovului. Cele 9 exemplare coresiene sunt încă o confirmare a importanţei acestui cărturar în context naţional. În perioada interbelică, cei mai mari specialişti în domeniu s-au aplecat asupra cărţilor lui Coresi şi l-au pus în lumina cuvenită. La ora actuală Coresi este aproape necunoscut, manualele şcolare nici nu-l mai pomenesc şi totuşi cărţile lui Coresi sunt o confirmare a ceea ce a însemnat secolul 16 pentru biruinţa scrisului în limba română. "Dacă am cetit, bine am socotit şi am aflat că toate tâlcuiesc şi mie toate plăcură şi am scris cu tiparul vouă fraţilor românilor să vă fie pre învăţătură şi vă rog fraţii mei să cetiţi şi bine să socotiţi că veţi vedea voi înşivă că e mărgăritarul şi comoara ascunsă întrânsele" scria diaconul Coresi...
Coresi a venit aici de la Târgovişte în 1556... pe atunci în biserică se folosea limba slavonă dar preoţii din Ardeal începuseră să traducă în limba română cărţile bisericeşti pentru că deja cultele sectare de atunci - luteranii, calvinii - foloseau limba naţională în biserici, folosindu-se tocmai de un argument din Biblie: epistola lui Pavel către Corinteni: "întru biserică mai vârtosu e a grăi 5 cuvinte pe înţelesul meu ca şi alţii să înţeleagă decât întunericul în limbă străină." Este argumentul pe baza căruia Coresi şi-a putut tipări cărţile în limba română în Transilvania. Coresi a venit în Ardeal pentru că era nevoie de cărţi în limba română pentru rezistenţa ortodoxă în faţa invaziei sectelor religioase - asta este şi explicaţia faptului că românii rămân ortodocşi - dacă până atunci, datorită lipsei de cărţi religioase nu puteau acoperi tot ţinutul, de data aceasta prin cele 39 de cărţi tipărite de Coresi tot serviciul religios era bine întreţinut şi ortodoxismul a rezistat invaziei sectelor. Cărţile nu circulau pe graniţe politice ci pe graniţe religioase. Acolo unde era o biserică ortodoxă, ajungeau şi cărţile. Un tiraj de 100 sau 200 de cărţi de-ale lui Coresi acoperea toată necesitatea de cărţi pentru bisericile din ţara asta. De aceea Coresi stă la temelia limbii şi culturii noastre naţionale."