Începutul de secol XXI găseşte zonele tradiţionale din cultura română neschimbate de bolile globalizării - comunicarea în timp real, massificarea culturii, predominanţa mass media asupra academismului, modelul reţelei înlocuind modelul piramidei. Scheii Braşovului, zonă unică în ceea ce s-ar putea numi "folclorul urban istoric" şi zonă unică în ce se numeşte originea românismului, nu face excepţie.
Două sunt elementele principale ale zonei culturale Scheii Braşovului: Prima Şcoală Românească şi Junii Braşovului. Dacă primul este un muzeu şi o arhivă, al doilea este o asociaţie culturală şi civică. Ambele elemente au un electron liber între ele, un suflet de largă respiraţie, profesorul Vasile Oltean. Deşi prezentarea personalităţii domniei-sale este un subiect în sine, ne vom limita în aceste rânduri la a enunţa importanţa prezenţei profesorului Oltean în Scheii Braşovului, rolul de catalizator şi menţinător a treziei spiritelor. O tradiţie autentică nu este prezervarea unor forme goale, ci înţelegerea lor.
Vom vedea în rândurile următoare dacă şi ce (nu) se schimbă în Scheii Braşovului.
Prima Şcoală Românească deţine încă în arhiva ei două săli neexplorate pline de text scris. Dacă ar fi să-i dăm crezare profesorului Vasile Oltean, istoria noastră şi mai ales istoria limbii române este alta decât cea predată cu parcimonie de sistemul educaţional românesc (de la clasa întâi la Academia Română). Scrisoarea lui Neacşu nu este prima scriere în româneşte. Dar a cerceta, înregistra, valida şi a publica rezultatele explorării celor două săli este un "vis american". Prima Şcoală Românească nu are fonduri pentru un colectiv de cercetare, pentru validarea prezumtivelor rezultate cu atât mai puţin, iar ce se publică este rodul muncii de Sisif al inimitabilului profesor Vasile Oltean. Am numit vis american ceea ce pragmatismul ar aduce la Prima Şcoală Românească. Dacă în loc de a semna doar în cartea de oaspeţi, oamenii cu greutate ar viza un proiect coerent de susţinere a Primei Şcoli Româneşti, poate întreaga cultură română ar beneficia de încă un punct de condens pentru viitor. Un proiect coerent ar cuprinde susţinerea unui colectiv ştiinţific sub conducerea domnului Oltean, dotat cu mijloacele materiale necesare unei întreprinderi atât de vaste.
Prima Şcoală Românească a beneficiat în ultimii ani de donaţii, din partea unor oameni de afaceri, destul de semnificative, în aşa fel încât supravieţuirea - pusă în pericol de subţirimea subvenţiilor - a fost asigurată. Dar e destul? Cum vom face faţă ofensivei culturilor mari dacă noi predăm în şcoli aceleaşi date despre originile culturii noastre ca şi când am fi încă în închisoare cu un fiu de negustor? Am avut curiozitatea să întreb câţiva elevi din Braşov ce cred despre Prima Şcoală Românească. Deşi toţi au văzut-o, "cu clasa", câţiva au fost plictisiţi fiindcă "ne-au dus şi într-a treia şi într-a şasea" şi, după câte mi-am dat seama, n-au înţeles mai mult a doua oară. Prima Şcoală Românească, deci, nu este un model cultural. Entuziasmul ghidului, acelaşi profesor Oltean, nu poate suplini faptul că sistemul nu face decât să inducă despre Prima Şcoală Românească că este doar încă un muzeu, nu Muzeul începutului culturii române racordate la Occident (chiar dacă scrierea era chirilică şi notaţia muzicală bizantină, Prima Şcoală Românească este occidentală în spirit).
Junii Braşovului sunt singura asociaţie culturală şi civică din România care, pe lângă defilarea călare din Duminica Tomii, prezervă în membrii ei - locuitori ai aceluiaşi cartier - pe tot parcursul anului un mod de comportare cu standarde morale înalte. Nu este doar spectacol, (deşi unde mai vezi zeci de Cavaleri sub Steaguri în România?), nu este doar o altă asociere (ce diferenţă între Junii Scheilor Braşovului şi bietele grupări "dă cartier" ale Bucureştiului, victime ale aculturaţiei!). Profesorul Vasile Oltean, nu întâmplător devenit recent şi preot în Schei, a văzut renăscând după 1989 şi la noile generaţii de scheieni valorile civice şi morale ale normalităţii. Nu a fost un lucru uşor. După ce diversitatea culturală regională a fost strivită de comunism, iar morala "omului nou" a fost la rându-i minimizată, fenomenul Junii Braşovului a supravieţuit şi acum şi-a recăpătat dimensiunea de model cultural şi spiritual. Dacă oamenii cu greutate, în loc doar de a mânca mititei şi a bea bere alături de juni, distrându-se cât de sus se aruncă buzduganul, ar viza un şir coerent de proiecte culturale zonale care să refacă "frăţiile" tradiţionale, asociaţii ale oamenilor liberi (am văzut, spre exemplu, steagul "arcaşilor" de la începutul secolului XX, la mănăstirea Moldoviţa), atunci "omul recent" n-ar mai avea probleme de verticalitate.
Cum se înscriu Prima Şcoală Românească şi Junii Braşovului în secolul XXI dacă, după cum am văzut, nici în secolul XX nu stăteau foarte bine?
Într-un fel, anchilozarea administrării Primei Şcoli Româneşti şi a Junilor ca produse culturale pre-moderne (muzeu + paradă) le-a ferit de alterările post-moderne menţionate în primele rânduri. Totuşi, lumea se schimbă iar cultura română prin simbolurile sale şi produsele sale nu poate să nu ţină cont de asta. Fără a avea un răspuns bine structurat la întrebarea "cum se integrează cultura în viaţa secolului XXI?", putem avea în curând generalizarea fenomenului aculturaţiei şi căderea în desuetudine a elementelor care deţin esenţa românismului. Un fals răspuns deja se conturează prin recrudescenţa extrem-naţionalismului care produce în cultură enclavizare şi păşunism.
Prima Şcoală Românească şi Junii Braşovului pot fi, cu un management cultural vizionar, doi pivoţi prin care cultura română va continua să existe fără a-şi pierde tradiţiile şi, de asemenea, fără a interpreta tradiţiile sub un cod ieşit din uz în restul lumii civilizate.