"La anul de la Hristos 1292 şi-au făcut o cruce de lemn în Şchei, acoperită cu şindrilă... în locul căreia s-a ridicat apoi bisericuţa din lemn".
Informaţia este prezentă în multe cronici locale care atestă existenţa obştei româneşti în această zonă a Braşovului, în Cutun. Cercetătorii au adus destule argumente pentru a înţelege că aici, în Cutun, a fost satul - cătunul de altădată - al românilor din Şchei.
Aşezat sub Cetatea de sub Tâmpa, Cutunul era ocolit de pârâiaşul care era numit în cronicile vechi "Kronen", iar în altele "Fluvius Bulgariae" (Râul Şcheiului), pe care Radu Tempea îl numea "Braşovia", iar şcheienii numeau partea de vărsare a pârâiaşului "La Chişătoare". Candid Muşlea considera că în Cutun a fost prima aşezare a românilor din Şchei, iar Heinrich Wachner dovedea că exista un tunel între Cutun şi Cetatea Braşovia, fiind tot atât de vechi ca şi cetatea. Cu timpul, locuitorii de aici s-au extins spre Goriţa până la Crucea Muşicoiului.
Ridicată aici, la poalele Tâmpei (la terminarea străzii Curcanilor), crucea din Cutun, facută din lemn de stejar foarte tare (expertiza a confirmat o vechime a lemnului de peste şase secole), prezintă în scenele vizibile picturale: "Răstignirea", "Invierea" şi "Botezul Domnului". "O candelă simplă - scria Candid Muşlea - este aprinsă sâmbăta seara şi în ajunul praznicelor de către un evlavios parohian din apropiere, Gheorghe Marian, după ce Nicolae Renel, care o îngrijise o viaţă de om, a trecut din această lume. Modestul monument este adăpostit de ploi, zăpezi, ca şi de vitele ce se rătăcesc, păscând pe acolo, de împrejmuirea simplă de scânduri şi laţi, în formă de căsuţă".
În ciuda informaţiei pe care inscripţia de pe cruce o dădea, cum că s-a ridicat la anul 1292, crucea suferă în ultimele decenii periplu unei crase ignoranţe, aşa cum am arătat şi mai sus, fiind neglijată de localnici, distrusă de răuvoitori şi chiar de străinii locurilor. Graţie unui zel ieşit din comun, braşoveanul Dumitru Opriş, care, după ce bate la uşile Consiliului local, la ale Patrimoniului (care nu o aveau în evidenţă), la ale mai multor biserici şi chiar ale Mitropoliei Sibiului, găseşte înţelegere din partea protopopului Zenovie Moşoiu şi amplasează crucea în cimitirul bisericii "Sf. Treime", zisă Biserica Grecească, unde se află şi în momentul de faţă, purtând o inscripţie nouă, conform căreia a fost amplasată prin grija Junilor Curcani.
În vremurile vechi, când crucea era împrejmuită cu gard de lemn şi acoperită cu şindrilă, Junii Tineri şi Junii Curcani făceau aici maialul şi diferite petreceri, dar astăzi s-a renunţat definitiv la această troiţă, pierzându-se astfel un argument istoric deosebit de important. Costantin Lacea spunea că "şi astăzi (prin 1910, n.a.) populaţia românească, în frunte cu Costenii (locuitori de pe str. Coastei şi Costiţei, n.a.), conduşi de Junii Curcani, ies a doua zi de Rusalii sus la Cetatea de pe Tâmpa, pe la Crucea din Cutun şi petrec acolo. Bătrânii povestesc că în tinereţele lor se făcea joc sus, în Cetatea de pe Tâmpa".
În 1944, pe timpul bombardamentelor, aici îşi căutau adăpost mulţi locuitori, căci pădurea era la un pas de loc. Candid Muşlea atrăgea atenţia în 1943 că deşi "crucea din Cutun este încă în picioare, cei din fruntea bisericii trebuie să se îngrijească de ea, să se înfăţişeze altfel" - ştiută fiind importanţa ei.
Sperăm că vom trăi evenimentul în care troiţa va fi reamplasată la locul iniţial şi va fi restaurată.