Crearea Muzeului Memorial de la Sighet nu a fost pentru noi un scop, ci un mijloc. Nu ne-am propus să creăm o capodoperă muzeografică unde crimele istoriei recente să fie aşezate ştiinţific şi artistic pe rafturi peste care să se aşeze praful grăbit al indiferenţei contemporane.
Ceea ce ne-am propus şi am căutat cu înfrigurare a fost un mijloc de resuscitare a memoriei colective, un instrument de reconstituire a propriei definiţii pentru o generaţie căreia i se spălase cu atâta eficienţă creierul, încât nu mai ştia nici dincotro vine, nici încotro se îndreaptă şi se dovedea incapabilă să transmită generaţiilor următoare ceea ce ar fi fost de transmis.
Romulus Rusan, Stéphane Courtois, Ana Blandiana, Vladimir Bukovski
Muzeul de la Sighet, întregit cu Şcoala de Vară şi devenit abia astfel Memorial, este mijlocul prin care adolescenţii de azi, neatinşi de aripa neagră a malformării trecute, află ceea ce propriii părinţi nu au ştiut să le spună: cine sunt, ca rezultat al geneticii istoriei şi cine pot deveni, ca opere ale lor înşişi.
Prin Şcoala de Vară, Muzeul Memorial devine un muzeu viu, o instituţie a memoriei în mişcare organică, făcând să treacă, de la o serie umană la alta, adevărurile fără de care nu se poate înainta. Aşa cum plantele uscate şi putrezite devin humusul care hrăneşte noile plante numai în măsura în care reuşesc să-şi treacă seminţele în stratul format astfel, la Sighet suferinţele părinţilor capătă sens şi pot deveni materie primă a creşterii intelectuale şi morale prin semănarea în alte vieţi a adevărurilor pentru care s-a murit.
Prin Şcoala de Vară Memorialul Victimelor Comunismului se mută dintre pereţii închisorii din Sighet între tâmplele celor - până acum - 800 de tineri dispuşi să înţeleagă istoria pentru a se înţelege pe ei înşişi. Iar dacă mass-media de consum, mai eficientă decât teroarea, nu va reuşi o nouă spălare a creierelor, acest muzeu sădit între circumvoluţiuni va avea şanse să treacă din generaţie în generaţie.
Vladimir Bukovski: Seminariile nu diferă foarte mult, seminariile sunt foarte interesante, dar întâlneşti mereu aceiaşi oameni, aceleaşi teme... Ceea ce este unic la Sighet este şcoala de Vară. Pentru că de obicei în centre de genul acesta nu găseşti o astfel de şcoală. Desigur, se încearcă acest lucru şi în alte părţi. Am dat exemplul Germaniei, unde recruţii primesc informaţii despre ceea ce a fost în trecut, ceea ce e o iniţiativă lăudabilă, dar nu e chiar acelaşi lucru ca aici. Acolo nu e vorba de copii de şcoală, totuşi. Deci, din acest punct de vedere, Memorialul de la Sighet este unic. Din alte puncte de vedere, cum am spus, găseşti manifestări şi în alte ţări. În Rusia sunt cumva separate. Există o Asociaţie "Memorial", dar ei nu au un muzeu, doar cercetare, acumulare de informaţii. Există şi un muzeu într-un fost lagăr din munţii Ural, foarte departe, deci nu sunt foarte mulţi vizitatori...