Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Destinaţii culturale  Sageata  Muzeul Ţăranului Român

Biserici vândute, biserici cumpărate


Mircea Gherboveţ

 
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După ce aducem bisericile, ce ne trece prin cap? Hai să meargă cineva să cerceteze felul în care oamenii le percep absenţa. Se duce Mircea. La înapoiere, scrie câteva pagini pe care le publică în Rosturi sub titlul Biserici vândute, biserici cumpărate. Le reiau:

- Nu vă supăraţi, încotro o iau să ajung la primărie?
- N-avem primărie.
- Cum... n-aveţi primărie?
- Primăria e la Veţelu.
- Şi asta unde-i?
- La vreo 4 km.
- Da\' la popă cum ajung?
- Popa nu-i din sat, vine doar la slujbă.
- Da\' de unde e? Din Veţelu?
- Nu, din Şoimuş. La vreo 4 km.
- Dar profesorii unde stau? Aveţi şcoală?
- Da, da\' ie doar o învăţătoare din sat. O luaţi pe acolo.
Din gară până-n sat faci cinci minute. După cincizeci de metri apoi, pe şosea, te întâmpină o biserică în construcţie. De fapt o biserică neterminată, cu zidurile ridicate, înăuntru cu tinda din beton căzută la pământ. Nici urmă de schele. După încă cincizeci de metri, o altă biserică. Mică. Pare nouă. Apoi un drum perpendicular pe axul principal al satului, ax care să tot aibă 200 de metri. Dincolo de drum, tot pe şoseaua principală, un parc de zece metri pătraţi şi un monument al eroilor satului. În spatele lui o altă biserică, construcţie gotică, romano-catolică sau reformată; apoi un cimitir în stânga bisericii.

Mintia; sat la 6 km de Deva.
Demult, a fost adusă o biserică din lemn, prima biserică a satului. A fost adusă din alt sat. Cineva spune din Vişca. Nimeni nu ştie de când a fost adusă. "Cel puţin 300 de ani", spune cantorul.
Se afla, până la achiziţionarea şi transportarea ei de către muzeu, în stânga bisericii reformate şi în faţa cimitirului (ortodox).
Biserica reformată era a grofilor din sat care mai au acolo doar patru morminte şi un conac cu un parc "boieresc", cu specii rare de copaci, transformat în Casa Agronomului, odată. Actualmente înăuntru fiinţează crâşma. Nu mai există nici un reformat în sat de foarte mult timp. La termocentrala Mintia lucrau la un moment dat nişte unguri care au mai ţinut slujbe şi au încercat s-o refacă. "Or venit ş-or vopsit turnu\' ei, adică parohia lor de la Deva şi or dat jos asta de pă păreţi, c-or zis că fac ei, da\' n-or mai făcut. Acuma e aici în sat... care se ocupă cu cimitirul, cu... da\' nu mai vinie nimeni. Or luat şi clopotele."
În sat nu mai există decât ortodocşi, uniţi şi câteva familii de pocăiţi. Biserica din lemn era a ortodocşilor. Cea nouă, în care se slujeşte acum, era unită. În 1948 s-a interzis cultul greco-catolic. În Mintia sătenii l-au lăsat pe preotul unit să mai ţină slujbă un an. Dar s-a auzit la "centru" şi a venit ceartă şi popa unit a trebuit să predea şi să plece. "... că fiind două biserici aicea, o venit ordinul ăla, zice: no acuma, zice, dacă am ajuns la unificare, să fie o biserică... Dar a mai tărăgănat un an şi preotul ăla al lor, greco-catolic făcea... unul din Deva; o murit şi el (...) Un an o mai făcut ăia, un an făceam dincolo, la biserica noastră. Pă urmă o venit ordinu\': Cum? La Mintia nu s-o unificat? Nu s-o unificat?? Gata! În timpu\' ăsta preotu\' Munteanu o venit ş-o luat în primire".

Atunci în \'49 biserica de lemn a fost abandonată. S-a scos tot din ea şi s-a depozitat în biserica fostă-unită-acum-ortodoxă devenită singura biserică în care se oficia. În biserica veche nu se mai făcea decât curăţenie. Foarte rar. Icoanele au fost luate într-un târziu la un muzeu, nu se ştie care. Restul a început încet-încet să se prăbuşească. Copiii mai prindeau în ea porumbei.
Morţii sunt mai greu de unit decât viii. Uniţii se îngroapă în spatele bisericii noi, iar ortodocşii în curtea bisericii vechi. Alţii însă nu mai ţin seama de asta. Cât priveşte biserica de lemn, oamenii n-au avut, se pare, nimic împotrivă s-o părăsească. Era veche. Cantorul crede că biserica a fost reparată pe la 1908 şi icoanele restaurate tot atunci, dar toate ar dura de pe la 1700. Hramul bisericii era Sf. Niculae, dar în afară de cantor nu-l ştie nimeni în sat. Nu se sărbătorea în mod special. Se făcea slujba obişnuită. De biserică nu s-au legat nici legende, nici minuni. Hora nu se făcea în preajma sa, ci la fosta crâşmă a satului pe care o ţinea un jidan.
Înainte de "unificare" satul plănuia o biserică nouă care a şi început să se construiască prin \'49-\'50 şi a fost abandonată tot atunci. De această biserică se leagă şi azi speranţele oamenilor. Toţi o vor terminată, deşi biserica actuală e ca nouă. Nu le-a părut rău să vândă biserica de lemn, sperând că vor continua, cu banii încasaţi, construcţia acestei biserici. Toată lumea mă roagă să-i ajut s-o termine, auzind că sunt venit "cu biserici". Îl suspectează pe popă că ar fi luat mult mai mulţi bani pe ea şi îi foloseşte în alte scopuri. Despre biserica cea veche "or zis din contră: bine c-aţi dat-o şi nu se mai distruge şi-aşa. Că dacă mai stătea un an-doi iera jos".
Uniţii din sat vin la biserica lor actualmente ortodoxă. Ar vrea ei biserica înapoi: "da\' cine îi ia-n seamă?! Nu-i ia nimeni. Că io am vorbit la Arad şi mi-or spus că dacă suntem mai mulţi ortodocşi nu pot să o mai ia înapoi." Mai mult chiar, dispariţia bisericii vechi n-a fost observată un timp de cei ce n-aveau drum în partea aceea de sat. Singurele păreri de rău par să fie cele ale tinerilor, care se obişnuiseră cu ea acolo. Regretată mai mult pentru că s-a stârnit un loc gol... Acum, istoria e deja îngropată. Se mai discută de bani, dar nu cu străini de faţă. Pe locul fostei biserici, la câţiva metri de o piatră mai grea din altar care nu a putut fi luată, putrezesc de vreo două zile diverse murdării ale unui sătean insensibil.

***
Bejani e un sat şi mai mic decât Mintia, peste Mureş. De pe pod, când vii de la Mintia, se vede biserica, ca o cloşcă, şi vreo câteva case prizărite-n jur. Nu e mai mare decât o casă; puţin mai înaltă. Dar e pe deal. Nici aici nu e primărie. E la Şoimuş, la vreo 4 km. Totul pare să fie aici la 4 km. Tot în Şoimuş locuieşte şi preotul. Acelaşi ca la Mintia. Slujeşte o duminică-ntr-un sat, o duminică în celălalt. Biserica e în lucru. Reparaţii. Patru ţigani lucrează la ea tolăniţi în jurul unui ziar ce ţine loc de masă. Dar preotul e mulţumit de ei. Mai greu e cu "condiţile". Ba nu e una, ba nu e alta. Şi mai sunt şi sătenii care au impresia că a băgat banii strânşi în buzunar. Vrea să afişeze pe poarta bisericii cât a dat fiecare şi cât a costat reparaţia. E supărat că fac scandal mai ales cei care n-au vrut să dea bani şi care, de altfel, nici nu vin la biserică. În rest, o să se termine totuşi. Fosta biserică a satului se găsea în aceeaşi curte. De fapt, cronologic, actuala biserică a fost ridicată în aceeaşi îngrăditură cu cea din lemn. De la poalele dealului până la biserică se întinde cimitirul. Cruci vechi, parcă n-ar mai fi murit nimeni de o sută de ani, înclinate ca şi cum ar vrea să urce dealul. Lângă biserică, pe "plai", sunt şi cruci mai noi. Poziţia e mai bună.
Biserica din lemn era, ca şi cea de la Mintia, adusă din alt sat, de foarte multă vreme. "Peste 100 de ani" zic unii, "cam 300", zic alţii. Majoritatea celor bătrâni spun că în ea "s-au trezit". Şi provenienţa e ignorată, sau, pentru cei mai informaţi, controversată.
- Or adus-o de la Blăjeni.
- N-or adus-o de la Blăjeni, de la Lucşoara.
- Ba nu de la Lucşoara, de la Blăjeni, că şi tata spunea.
- Da\' aşa iera scris pe tabla aia.
- Când am fost la Blăjeni mi-o spus un om de 84 de ani că tată-său a adus-o cu boii, aici.
Cineva ştie şi cine a făcut-o, "Ursu Nicola, că el făcea biserici", dar nu ştie când, "demult". A fost adusă pentru că-n sat nu se găseau lemne de construcţie. Pe atunci în sat erau doar şaptesprezece familii. Acum sunt o sută. A fost montată aici.
Biserica nouă a fost gata în 1949. S-a construit tot ca urmare a unui efort colectiv şi a arendării terenului pe care, ulterior, s-a construit. Biserica cea veche devenise neîncăpătoare. La sărbătorile mari jumătate de sat rămânea pe afară şi era şi prea friguroasă. Părăsirea a fost radicală. Nimic din ceea ce se găsea în biserica veche nu s-a transferat în cea nouă. La fel ca în Mintia, hramul bisericii nu este cunoscut, nefiind însoţit de o slujbă specială şi de vreo mare sărbătoare. Cineva îl ştie totuşi. E Sf. Niculae. La ambele biserici, zice el. Nici hora nu se făcea pe lângă biserică, ci la şcoală. Doar la nunţi se juca puţin în curtea bisericii.
Cineva îmi spune că era îngrijită şi după ce a fost părăsită. Făceau curăţenie de Paşti în amândouă. Au reparat şi acoperişul la un moment dat, să nu plouă în ea. Dar asta a fost acum 20-30 de ani.
Se pare că aici lumea e mai afectată de dispariţia bisericii. Preotul, foarte certat cu sătenii, spune că le-a băgat cineva în cap că puteau s-o vândă pe dolari. Sătenii spun că sunt supăraţi că n-au fost întrebaţi şi că nu ştiu ce s-a făcut cu banii, nici câţi bani au fost, nu ştiu cu siguranţă nici măcar dacă s-a plătit.
Preotul spune că în Bejani lumea nici nu prea merge în biserică; la împărtăşanie are 20-30 de persoane. Bătrânii acuză pentru asta vechiul regim, când nu numai că nu mergeai cu şcoala la biserică, dar nu te lăsau să mergi nici de capul tău, cât erai elev. "Ş-apoi au crescut aşa, ca lemnu-n pădure."
În aceeaşi toamnă, două biserici de lemn au luat drumul oraşului. Au lăsat în urma lor câte un loc gol. Dacă ar fi rămas, în câţiva ani s-ar fi năruit şi ar fi fost acoperite de iarba timpului. Destinul tuturor celor ce sunt făcute de mână omenească. Noi încercăm să le prelungim durata. Timpul ne va arăta dacă suntem vinovaţi sau nu.

***
- Te duci acolo şi vezi ce zic oamenii!
- Ce să zică?
- Trebuie să aibă o părere! Doar li s-au luat bisericile. Şi vezi şi ce legende, ce minuni se leagă de biserici; de icoanele de acolo, cum erau ele integrate în viaţa satului şi ce reacţii a stârnit dispariţia lor.
- Şi dacă nu s-a întâmplat nimic interesant, dacă clădirea ca atare nu conta prea mult, ci doar ce se petrecea în ea?! În fond bisericile au fost demult abandonate...
- Nu se poate! Trebuie să se fi întâmplat ceva! Caută!
Am plecat în misiune. Un accelerat; un personal; Mintia.
În gară:
- Nu vă supăraţi, încotro o iau să ajung la primărie?
- N-avem primărie...






0 comentarii

Spacer Spacer