14 septembrie. Ziua crucii. Mă gândesc că oamenii muzeului vor fi planificat deliberat târgul iconarilor încât sărbătoarea să fie inclusă. Păcat de vreme. Totuşi, între atâtea zile ploioase, azi e ceva mai uscat. Aleea către casa Samurcaş e goală. Înseamnă că totul e înăuntru. Afiş în faţa uşii, pe esplanadă. Intrarea la târg prin strada Monetăriei. Câteva mese afară, un meşter în costum naţional. Cruci. Majoritatea seamănă cu cele din expunerea de bază. Nimic mai firesc, mă gândesc. Costion Nicolescu, directorul de imagine, vorbea, în interviul luat mai de mult, de "meşteri agreaţi". Muzeul cerne, urmărind filonul autentic. În aripa ce adăposteşte, de regulă, galeria de artă ţărănească, decorul e schimbat. Nu mai are aspectul elegant-comercial, ci un aer mai degrabă de expoziţie. Mese înguste, aliniate la pereţi, expun icoane din cele mai diverse materiale. Majoritatea artiştilor sunt tineri, unii cu figuri hieratice, parcă organic integrate muzeului. Înţeleg mai bine sensurile atribuite cuvâtului oarecum standardizat "agreaţi". Pereţii albi, din spatele fiecărei mese, par decupaţi din expunerea de bază. Impresia de expoziţie se accentuează. Abia când văd încrustaţii metalice alături de desene rafinat bizantine îmi aduc aminte ce citisem pe bannerul târgului: "MUZEUL ŢĂRANULUI ROMâN. Al doilea târg al iconarilor şi meşterilor cruceri. ICOANA, CHIPUL, CRUCEA. Iconari, cruceri, miniaturişti, cioplitori, ceramişti, desenatori, lemn, sticlă, lut, hârtie, glajă, ferecături, argint, metal, gresie, mozaic".
Expoziţia, să-i spunem de acum aşa, continuă în inima muzeului, în corpul central. Mesele artiştilor, îmi e din ce în ce mai greu să le spun meşteri, nu mai gardează pereţii. Sunt aranjate închipuind două cruci, echilibrând sala. Sunt şi mai goale. Cele mai multe icoane sunt expuse pe pereţi. Încăperea pare o prelungire firească a celor două săli de icoane, la care ajungeai de la troiţă, după Puterea crucii. Arhitectura expoziţională (limbajul, va spune Lila Passima, organizatoarea manifestării) marchează o tranziţie către expunerea de bază. Cuvintele directorilor intervievaţi pentru prezentarea muzeului ies, pe rând, din alveolele memoriei mele, pe măsură ce capătă acoperire în ce văd. Văd din ce în ce mai limpede manifestarea ca pe o osmoză, o deschidere graduală a esenţei muzeului spre lume. Expresie a naturii vii a operei lui Bernea.
Acum, că mi-am cristalizat o impresie, e momentul să iau contact cu creatoarea, pot spune deja aşa, a ceea ce văd. Lila Passima, muzeograf, direcţia imagine. Figură spiritualizată, ochi de icoană bizantină. Înţeleg alegerea lui Costion Nicolescu. "Încercăm să restaurăm meşteşugul iconarilor, să redefinim funcţia icoanei. Zona kitsch a comerţului liber trebuie contracarată." Întreb, mai mult ca să provoc, dacă planificarea de ziua crucii e deliberată. "Nu numai atât. E o triplă coincidenţă, o dublă determinare pentru noi. E şi ziua de naştere a lui Horia Bernea". Uitasem. Îmi confirmă impresia de rezonanţă cu discursul muzeal. "Tot eu am organizat şi anul trecut prima ediţie, m-am specializat oarecum. Am gândit totul sub semnul puterii crucii. Meseria de crucer e pe cale de dispariţie şi nu intenţionăm s-o ţinem în viaţă artificial. Dar, cât timp mai există, e de datoria noastră s-o valorificăm. Adevărat, am făcut să arate mai mult a expoziţie, deşi funcţia de târg rămâne esenţială. Vrem să ne delimităm net de orice festivism, de retorica expoziţională. Demersul nostru e fragil, în sensul purităţii. Încercăm să educăm la creatori, la meşteri şi indirect la public libertatea şi puterea de a simţi măsura". Realizez că ceea ce deosebeşte net, totuşi, expoziţia-târg de sălile icoanelor e textura densă a discursului muzeal, canalizarea pe care o resimţeai, conjugarea strânsă dintre obiect şi text, dintre imagine şi cuvânt. Dacă Horia Bernea şi Irina Nicolau ar mai exista, n-ar fi intervenit în organizare, căci vizitatorul expunerii de bază şi cel al târgului trebuie diferenţiaţi... cu aceeaşi măsură.
În sfârsit, meşterii-artişti. Doare trei cruceri, din Salcia - Dolj şi Ceplea - Gorj. Ultimul ţărm al cruceritului e oltenesc. Mult mai mulţi iconari, pe sticlă şi lemn. Paletă largă de stiluri, de la cel naiv, masiv reprezentat în expunerea de bază, la o rafinată şi pură manieră bizantină. Printre ei, ofertanţi de obiecte de cult, pristolnice, cruci şi cruciuliţe de ceramică, lemn şi os. Teritorial, aceeaşi diversitate. Moldova de... dincolo reprezentată şi ea.
Momentul culminant - o slujbă religioasă ţinută de părintele Dumitru Pintea, în curte, în faţa bisericii de lemn, care, având statut muzeal, nu poate fi folosită.
La plecare, întrevăd în privirea vizitatorilor o insulă de seninătate faţă de tracasarea bucureşteanului mijlociu.
