Ai dreptate, nu-i un muzeu ca toate celelalte. Dar gândeşte-te, oare nu ţi-a plăcut chiar nimic? Un om, la fel de nemulţumit ca tine, mi-a spus că îi plac numai obiectele. Foarte bine, i-am răspuns, ai înţeles lucrul cel mai important! La muzeu vii ca să vezi obiecte şi nouă ne-a fost greu să le prezentăm într-un mod care să le facă vizibile. Frecvent, obiectul este bruiat de explicaţii şi asfixiat în vitrine. De pildă, într-un muzeu nu vezi niciodată un ulcior ci "un ulcior din Moldova, secol XIX", "un ulcior realizat în tehnica X, în centrul de ceramică Y, decorat cu Z ornamente", "un ulcior care aparţine tipului cutare de ulcioare - vezi desenul alăturat cu toată tipologia"... în faţa unui ulcior-pretext pentru explicaţii şi demonstraţii, nimănui nu-i vine să exclame, uite un ulcior!
Aşadar, noi am încercat să arătăm obiectele într-un fel care să te facă să le descoperi ca şi când le vezi pentru prima oară: uite un ulcior, uite o cămaşă, uite un fus. Uite... Restul, se învaţă din cărţi. Muzeul stârneşte pasiuni care trimit pe oameni la bibliotecă. De altfel, am avut un motiv serios să procedăm aşa. Din felul în care un muzeu vorbeşte despre obiectele ţăranului rezultă o imagine a ţăranului. în câteva secole intelectualii "au creat o mulţime de ţărani". Din păcate, aceste imagini durează puţin şi, în scurt timp, devin ridicole. Este motivul pentru care nu am vrut să propunem o altă imagine de ţăran. Să şi-o compună fiecare vizitator din obiectele pe care le expunem. Să şi-o compună aşa cum se pricepe!
Dacă nemulţumirea ta nu este mare, revino! Treci prin săli aşa cum te-ai plimba printr-o poieniţă, gândind la ale tale, vreau să spun gândind la ţăranii tăi, la cum au fost şi ce-a mai rămas din lumea lor. Şi puneţi întrebări, cât mai multe întrebări. O întrebare pentru care nu ai răspuns vine şi revine. Păstrezi în acest fel cu subiectul care te interesează o legătură vie.