Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Destinaţii culturale  Sageata  Muzeul Ţăranului Român

Doamne, ce repede au trecut zece ani!


Irina Nicolau

 
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Doamne, ce repede au trecut zece ani! În 2000 a fost sărbătoare mare. Au venit prieteni vechi. Andrei Pleşu declară:
Omagiul cel mai important pe care l-aş putea aduce acestui muzeu este că el nu oferă o imagine ideologizată a ţăranului român. Nu e construit pe o opţiune ideologică, ci pe un act de identificare, de participare la un anumit tip de univers. Este un act de cunoaştere, adică un act de iubire. Acest muzeu este un discurs despre calitatea, coerenţa şi rostul civilizaţiei tradiţionale. Nu vreau să spun că este vorba despre un discurs estetizant, n-avem de-a face cu un mare artist care a umblat pe la ţară şi a ales obiecte frumoase.

E vorba de participarea la un anumit metabolism spiritual, care se regăseşte în felul de lucru al echipei acestui muzeu. Şi cred că esenţial în acest muzeu e că el nu e un muzeu despre ţăranul român. E un muzeu făcut în spirit ţărănesc. E un muzeu aşa cum s-ar naşte el într-un univers normal, echilibrat, în care valorile ajung direct la cei care le apreciază, fără nici un balast. De aceea acest muzeu este în acelaşi timp somptuos şi foarte simplu, ingenios, dar nu fandosit, convingător fără să fie nici o clipă propagandistic. Este coerent, fără să fie sistematic, în sensul uscat în care sunt uneori muzeele, mai ales cele etnografice. Domnul director Bernea spunea la televizor un lucru foarte tare pentru cineva care se ocupă cu civilizaţia ţărănească. La întrebarea moderatorului cum se face că nu mai există oameni la ţară care se îmbracă în costum ţărănesc când merg la serbări, el a răspuns: "nu trebuie neapărat să te îmbraci ţărăneşte ca să ilustrezi un fel de a fi şi o filozofie de viaţă de tip ţărănesc". O afirmaţie extrem de curajoasă pentru cineva care a pus în muzeu atâtea costume populare, pentru că identifică, într-adevăr, un mod de a fi şi nu un ambalaj. Asta e rar astăzi, când costumul popular a devenit un fel de etichetă pentru un anumit tip de entuziasm folcloric, şi când se socoteşte că nu e nevoie să-ţi pui costum ţărănesc doar ca să fii ţăran, dar că e bine să ţi-l pui şi ca să fii ţărănist, adică să se vadă de departe, cu ochiul liber, din ce zonă ideologică vii.
Muzeul Ţăranului Român a reuşit în zece ani să fie o construcţie împlinită, cum nu sunt multe, şi care este, din cauza asta, dătătoare de încredere în lumea românească de azi. S-ar putea ca la un moment dat să nu mai existe ţărani. S-ar putea ca această categorie, în forma ei actuală sau trecută, să dispară. Structura şi reperele acestui tip de civilizaţie însă nu dispar, ele sunt prezente în Muzeul Ţăranului Român, trebuie doar să intri în dialog cu ele, să le vizitezi, Muzeul e un loc optim al unui asemenea dialog şi în plus e un loc foarte frumos. Pentru cât de frumos e acest muzeu îi mulţumesc lui Horia Bernea şi întregii lui echipe formidabile, oameni unul şi unul, o echipă care merită să devină ea înseşi obiectul unui muzeu bun (revista 22 din 22-28 februarie 2000).

Eu n-am participat la festivitatea care a durat o zi întreagă. Mi s-a spus că a fost multă lume, foarte multă lume. De obicei, când nu veneau cei pe care îi aştepta, Horia se supăra rău de tot. La începutul anilor \'90 era uşor să atragi lume, oamenii erau "odihniţi", oferta culturală redusă. În 2000 toţi sunt frânţi de oboseală şi sfâşiaţi între nenumărate invitaţii, aşa încât faptul că au venit atâţia a fost iar o mică minune.





0 comentarii

Spacer Spacer