Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Destinaţii culturale  Sageata  Muzeul Ţăranului Român

Am mizat pe vizitatorul de excepţie


Silvia Cazacu, Horia Bernea

 
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Silvia Cazacu: Fiecare muzeu adoptă o anumită politică în ceea ce priveşte publicul. Sunt muzee care par să-şi ignore publicul (cel puţin în privinţa numărului) şi altele, care nu-şi mai pot permite acest lucru. Şi aşa apare ofensiva marketingului cu tot ce ţine de el şi de transformarea, până la urmă, a vizitatorului într-un potenţial consumator...
Horia Bernea: După opinia mea, e pusă puţin greşit problema... Nu cred că cineva n-ar vrea să aibă un public extrem de numeros într-un muzeu. Asta ascunde o mică deziluzie... şi o regrupare, să spunem, pe alte poziţii. Lucru la care am fost obligat şi eu. Mi-am dat seama, de exemplu (vorbesc acum din experienţa mea de pictor) că arta de foarte bună calitate este imposibil să aibă mare succes. Arta de foarte bună calitate nu are un succes prea mare. Dar nu o mai legam de ideea de insucces, ca pe vremea perioadei dur avangardiste, când consideram că tot ce e foarte bun are şi un insucces total. Evident, nici asta nu e adevărat... Există o portiţă, nişte mijloace pentru a arunca punţi şi pentru ca dezideratul acesta accesul la privitor, la public să devină un lucru fezabil... Pe de altă parte am fost neplăcut impresionat de caracterul de fabrică pe care îl capătă unele muzee... mai ales în cazul unui loc ca Centrul Pompidou unde am stat atâţia ani... Acolo putem vorbi deja de civilizaţia de consum. Nu mai este nimic de adâncime. Totul este o pojghiţă, o bifare, o numărătoare (cum se numărau secundele până în anul 2000, aşa se numără acolo spectatorii care intră sau ies...). Aproape că nu mă interesează câţi oameni intră în muzeu, în sensul acesta. Consider că Muzeul Ţăranului Român este unul special... având în vedere că de viaţa tradiţională lumea este foarte puţin interesată astăzi... în ţările vestice, de pildă, aproape că nu mai au vizitatori. Noi am izbutit ceva, ceva, şi sper să izbutim mai mult, dar am mizat mereu pe vizitatorul de excepţie...

S.C.: Dar metodele de stimulare a publicului, foarte vehiculate în muzeele occidentale? De la "inofensivele" tehnici de animaţie până la implicarea publicului în chiar discursul muzeal. Acestea ar fi extremele, dar, între ele, se pot găsi, probabil, nişte formule... intermediare, mai puţin "destabilizatoare".
H.B.: Ei au foarte multe accente populiste. Dacă nu i-aş considera de bună-credinţă, aş spune că suferă de un fel de nevoie de... captatio benevolentiae... în permanenţă. Sunt lucruri făţarnice. Şi mai e ceva. Grav, după părerea mea. Eu, care am ţinut întotdeauna la adecvare şi la aplicarea acestui concept într-un mod aproape rigid, nu consider că un muzeu trebuie să se ocupe cu ceva care iese din cadrul convenţiei sale, care e foarte precisă şi bine delimitată.

S.C.: Vi se poate replica că tocmai această convenţie a fost oarecum "încălcată" în cazul Muzeului ţăranului, că acest muzeu a spart câteva din tiparele muzeologice...
H.B.: în primul rând, contest existenţa vreunui tipar în acest domeniu. Muzeologia e ceva atât de nou, că este ridicol să vorbim de o muzeologie clasică, una preclasică şi aşa mai departe... Am putea spune că e un domeniu în căutare, apărut ca urmare a unui fenomen de criză. Chiar faptul că există muzeu, Ideea de muzeu, este un fenomen de criză... Dar, cu toate acestea, el a apărut şi funcţionează, viază pe nişte date constante, esenţiale, care sunt cele cu privire la văz... la interesul, folosul... pe care poate să ţi-l poarte el.

S.C.: Dar credeţi că poate apărea, la un moment dat, pericolul ca publicul să respecte prea mult muzeul, să spunem? Şi, în consecinţă, să se taie acel dialog intim, acea participare directă, afectivă şi vizitatorul să simtă muzeul ca o instituţie prea... instituţie... Peste el?
H.B.: În această privinţă nu este nici un pericol în muzeul nostru. Pentru că noi am încercat, la tot pasul, să fim cât se poate de cordiali - nu cu orice preţ! - şi această notă de cordialitate este inserată, inoculată discursului nostru muzeal prin intermediul bucuriei cu care el este făcut. Bucuria produce, de obicei, frumuseţe iar frumuseţea produce comunicare... Consider că acesta este un mijloc mult mai bun (eficace) de a comunica cu oamenii decât acela de a-i face să participe la discursul muzeal, în primul rând, pentru că s-ar dilua peste măsură, până la desfiinţare, caracterul liber - dar foarte bine precizat - al demersului nostru.

S.C.: La un muzeu din Nothingham, există "Galeria Gardienilor", un spaţiu creat de gardienii care lucrează în muzeu. Deci, este luat un anume gen de public - unul permanent, să-i spunem - şi implicat direct în facerea unui spaţiu muzeal. Cu alte cuvinte, este lăsat să-şi exprime liber virtuţile de... muzeografi!
H.B.: Şi muzeul nostru este, într-o anumită măsură, un experiment în acest sens... Au luat un pictor şi l-au făcut director... l-au lăsat să aleagă... Ei bine, n-a ales chiar aşa, după cum îi place lui... Criteriul acesta, pur subiectiv este mult diminuat aici. Există, însă, un act de bucurie... total, deplin...

S.C.: Într-un fel de recomandare pe care aţi face-o vizitatorilor, aţi ţine seama de ordonările cu care se operează frecvent? Şi anume: un public specializat (iniţiat), unul "ignorant", altul întâmplător...
H.B.: E foarte greu în societatea asta contemporană, când cred că încă nu s-au limpezit lucrurile. Iar în România cu atât mai puţin, pentru că suntem încă la început... Există, pe de o parte, o degradare a privitului din pricina abuzului practicat de tot ce este reclamă. Totul este însoţit de imagine, încât am putea spune că ochiul este pervertit... Pe de altă parte, este limpede că ochiul este din ce în ce mai dispus să primească tot felul de stimuli. Deci, într-un fel, e mai pregătit. Sunt mai mulţi oameni "pregătiţi" acum decât înainte de apariţia televiziunii, de pildă... în schimb, sunt unidimensionaţi, în mod cert. Nu pot să privească cu candoarea cu care privea ţăranul o vacă... Este limpede că s-a întâmplat ceva. Pe de o parte, ei sunt mult mai cultivaţi, iar pe de altă parte, sunt aplatizaţi ca acele fiinţe bidimensionale ale lui Einstein...




0 comentarii

Spacer Spacer