La licitaþia colecþiei Al. Bogdan-Piteºti (1925) l-am cunoscut personal pe doctorul Iosif Dona care râvnea sã i se adjudece un tablou de Luchian, Interiorul de atelier, ºi nu parvenea, cãci erau mulþi competitori care aruncau cu miile, pe când doctorul urca numai cu sutele, doar le-o tempera zelul.
Vãzându-l congestionat ºi tremurând, m-am retras din licitaþie, sfãtuindu-i ºi pe ceilalþi sã cedeze pasul doctorului care era un vechi colecþionar ce trebuia menajat, cu atât mai mult cu cât el se declara mulþumit cu Interiorul ºi cu celelalte douã opere de Luchian adjudecate, Ghereta Filantropiei ºi Scrânciobul.
Doctorul era un pasionat amator de artã, trãise în cercul lui Grigorescu, Delavrancea ºi Vlahuþã, cu care avea ºi legãturi de rudenie.
Colecþia sa, astãzi donatã statului, conþine câteva zeci de Grigoreºti, între care sunt remarcabile: Autoportretul, Profilul de evreu, Femeia la mare, câteva portrete ºi peisaje.
Dar colecþia Dona este interesantã ºi din alt punct de vedere, cãci ea poate fi consideratã ca o arhivã de consultat pentru stadiul epocii dintre cele douã rãzboaie, prin abundenþa de pânze de Petraºcu, Pallady, Tonitza, ªirato, Al. Ciucurencu ºi alþii.
Doctorul Dona era un om foarte afabil ºi un mare mucalit care în orice împrejurare gãsea un cuvânt paradoxal, o idee abracadabrantã pe care o debita cu un aer foarte serios, ceea ce fãcea hazul acestui om distins, un pince sans rire fãrã pereche.
În faþa unui nud dintr-o expoziþie nu-i mai ardea de glume de fricã sã nu-l piardã; era mai concesiv însã la naturi moarte.