Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Destinaţii culturale  Sageata  Muzeul Zambaccian

Theodor Tuduc, negustor de covoare


Krikor H. Zambaccian

 
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cu vânzătorii şi maeştrii de covoare lucrurile se petreceau altfel. Unii dintre ei erau chiar artişti în meşteşugul lor, de pildă Theodor Tuduc, originar din Oradea. El avea un atelier de covoare fine şi de gen antic la Satulung, în Þara Bârsei. La fel şi Kerestegian la Iaşi, Agopian şi Abagian la Brăila, se specializaseră în genuri persane ca Tebriz, Kirman, Ferahan etc. Tuduc şi Kerestegian erau mai reputaþi prin calitatea produselor atelierelor lor, unde fabricau ghiordezuri fine. Ei alegeau lână specială pe care o dădeau la tors, întrebuinþau culori extrase de dânşii din plante: safranul pentru galben, bozul pentru roşu, cozile roşiilor pentru verde, coaja de nuc pentru diferite nuanþe de maro până la negru; din boabele de soc scoteau indigoul, din grâul verde de primăvară galbenul, iar din arini şi cozi de ceapă nuanþele aurii etc.

Aceşti maeştri nu copiau direct modelele antice, ei combinau şi altele noi prin compoziþii şi colorit. Astfel meşterul Tuduc mi-a lucrat un covor armenesc după genul aceluia denumit "Dragon" din Muzeul Kaiser Friedrich din Berlin, ce era þesut şi patinat aşa de bine, încât o dată, vizitându-mă un specialist din Budapesta, a stat la îndoială dacă covorul era autentic sau recent.
Kerestegian a lucrat câteva modele de covoare turceşti de rugăciune (ghiordez) ce uimeau pe specialişti.
Theodor Tuduc, între cele două războaie mondiale, întreprinsese călătorii prin Elveþia, Germania şi Italia, ducând cu sine asemenea exemplare ce aveau căutare pe acolo, având în vedere mobilierul vechi care reclamă covoare de acest fel. Aceste covoare erau introduse de obicei prin anticarii apuseni la celebri colecþionari şi chiar la unele muzee.
În þară la noi, Tuduc îşi recruta plasatorii dintre aristocraþii scăpătaþi din Ardeal sau dintre unii emigraþi ce aveau relaþii în nobilime şi marea burghezie.

În legătură cu covoarele de rugăciune, îmi aduc aminte cele ce îmi povestea tatăl meu, căruia bunica mea, când tata plecase din Cezareea Capadociei, unde era născut, îi dăruise cel mai frumos covor din casă spunându-i:
"Þi-l dau fiul meu şi te rog ca atunci când vei fi necăjit şi ostenit să te odihneşti pe el".
Dacă în ultimul secol comerþul de antichităþi s-a alimentat dintr-un exod de scoarþe şi de covoare preþioase, pe vremuri, însă, o bună parte a pieselor ce ajungeau în Apus proveneau din daruri către suverani şi feþe bisericeşti, din daruri de nuntă, din zestrele aduse de mirese, din lucrurile duse de băjenarii ce părăseau þările de origine, luând cu dânşii covoare şi þesături fine, căci călătorul nu putea lua cu sine nimic mai portabil şi de preþ ca un covor de rugăciune sau o þesătura scumpă. Istoricul arab Ibu-Khaldun afirmă că "în tributul pe care armenii îl plăteau prin secolul al VIII-lea califilor Bagdadului, covoarele erau considerate ca cele mai preþioase lucruri".
Apoi credincioşii mahomedani purtau cu ei în călătorie coranul şi micul covor de rugăciune (sedgeade), şi cu timpul multe dintre acestea au rămas prin þările apusene şi prin unele oraşe ardelene unde se mai găsesc şi astăzi în bisericile protestante (Biserica neagră din Oraşul Stalin etc.).
Pe de altă parte călătorii apuseni, ce explorau þinuturile Asiei Minore, ale Caucazului, ale Iranului, se înapoiau din aceste călătorii cu rare şi preþioase obiecte, covoare, stofe de artă orientală, de care ne pomenesc în scrierile lor. Veneþianul Marco Polo povesteşte de covoarele din Cezareea, Konya, Sivas, lăudând calitatea şi în special valoarea lor, şi arătând că erau lucrate de armeni şi greci.





0 comentarii

Spacer Spacer