Crucea de pe Coasta Prundului
Oricât de pleonastic sună numele de "June Tânar", cele două cuvine nu fac sinonimie totală, cuvântul june identificându-se cu cel de "bărbat\'\' şi reprezintă vechea ceată a feciorilor, adevăraţi întemeietori ai obiceiului. Atributul de "tânăr" li s-a alăturat pentru a desemna deosebirea între cei necăsătoriţi şi cei care erau obligaţi să iasă din rândurile companiei în momentul căsătoriei. Începând cu 25 martie, de Bună-Vestire, când ies cu Surla şi până în prima duminică după Paşti (Duminica Tomii) toate manifestările tradiţionale sunt îndeplinite de Junii Tineri: ieşirea cu surla pe Coasta Prundului, scoaterea fetelor la joc, Hora Junilor în Piaţa Prundului sau în alte locuri de agrement, aruncarea buzduganului, precum şi ritualuri tribale, cum ar fi "Căţaua" (într-o noapte se dezbracă până la brâu într-o grădină din Şchei şi se bat cu ciomegele) sau "Îngroparea vătafului" (legat pe o scară acesta este dus la Valea Dracului şi apoi aruncat în "Groapa Dracului".
Pe baza unei reproduceri de la 1832 Al. Surdu dovedeşte că în trecut Junii Tineri erau îmbrăcaţi în haine obişnuite româneşti: o cămaşă albă, lungă până mai sus de genunchi, fără guler, cu mâneci lungi şi largi. Aveau cioareci albi, strânşi pe picior şi erau încălţaţi unii cu opinci, alţii cu cizme. Pe cap purtau pălării cu borul larg şi calota rotundă. La brâu erau încinşi cu şerpare late "ghintuite", în care purtau pistoale. Purtau mustăţi mari, răsucite în sus şi pletele lungi până pe umeri. Se înţelege că pe vreme urâtă se îmbrăcau mocăneşte, cu cojoace şi sărici.
Astăzi ei poartă o camaşă albă, cu creţuri, lungă până la genunchi, peste care pun un "flanel" cu mâneci, acoperit de un "laibăr" şi de un "spenţel" (haină şi jachetă) de culoare vânăt-închis, cu nasturi de argint sau suflaţi cu aur. Cioarecii sunt tot albi, de dimie fină, iar în picioare, indiferent de anotimp, poartă cisme. Pe cap poartă pălării din catifea, împodobite cu panglici tricolore. Este o evidentă asemănare între acest costum şi cel al românilor din ţinutul montan al Orăştiei, ceea ce conferă o notă în plus autohtoniei obiceiului, infirmând teoriile care susţin originea sud-dunăreană a lui.
Tot Ion Muşlea precizează că pentru ieşirea călări la Pietrile lui Solomon, junii purtau doar "laibărul" fără "spenţele", indiferent de vreme, lucru păstrat până astăzi.
Cei trei conducători se deosebesc de restul companiei prin faptul că pălăriile lor sunt împodobite cu "ruji" (cocarde), trei pentru vătaf de culoare roşie; două galbene, pentru armaşul mare şi una albastră pentru armaşul mic şi poartă panglici late în "bandulieră", de pe umărul drept în jos, pentru vătaf de culoare roşie, respectiv galbenă şi albastră pentru armaşi. La încolonare, rujile şi panglicele formau tricolorul românesc, interzis transilvănenilor în veacurile de vitregie istorică. Multe din pălăriile vechi ale Junilor Tineri poartă tricolorul în căptuşeala pălăriei.
Se cunoaşte faptul că în 1949, prin abuzivul decret ministerial semnat de Consiliul de Miniştri de atunci, au fost desfiinţaţi şi Junii Tineri, ca şi celelalte grupuri de juni, condiţii în care s-au pierdut multe din bunurile avute în proprietatea lor: steaguri, lente, biscăne, buzdugane, acte de funcţionare ş.a. Actualul steag al Junilor Tineri a fost confecţionat în anul 1977, odată cu împlinirea centenarului Independenţei, fiind confecţionat din mătase de culoare roşie şi albastră, pe o parte având clădirea liceului Andrei Şaguna, iar pe partea opusă un june tânăr pe cal. Suportul este din lemn, iar în vârf are o suliţă. Pentru a putea fi purtat pe cale, s-a confecţionat o curea din piele tubulară, să susţină steagul şi echilibrul junelui.
La ora actuală - după cum ne informează conducătorul lor, Iosif Iepure (care este şi preşedintele Junilor Dorobanţi) deţin: steagul, două biţcăne, 3 buzdugane, patru ruji pentru şerji (toate aflate la Muzeul Junilor organizat cu concursul acestui sufletist preşedinte).
Vechiul regulament al Junilor Tineri din 1894 a fost publicat de Ion Muşlea.
Junilor Tineri li se atribuie, după tradiţie Troiţa de pe Coasta Prundului.
Aşezată la înălţimea şi în poziţia în care este remarcată din toate zonele Braşovului, crucea este împrejmuită cu pereţi din zid şi acoperită cu ţiglă. Pe placa comemorativă de marmoră de pe frontispiciul capelei aflăm inscripţia istorică: "Această cruce, ridicată în anul 1711 de Şandru; s-a renovat iarăşi şi s-a închis în această capelă de către Vasile Muntean Duloicu şi soţia sa Paraschiva, a(nul) 1906". Iniţial capela a fost zugrăvită în interior şi exterior, pentru ca apoi să fie văruită. Crucea este cioplită din piatră solidă şi sculptată. Frontal, pe cruce se află gravate inscripţiile ctitoriceşti: "Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu îndrumarea Sfântului Duh s-au ridicat această sfântă şi dumnezeiască cruce întru slava şi cinstea marelui Mucenic Dimitrie. Iulie, 25, 1711". Pe părţile laterale ale crucii aflăm pomelnicul familiei ctitorului Hagi Şandru, mare negustor şcheian din veacul al XVIII-lea, pelerin la locurile sfinte: "Pomeneşte Doamne sufletele robilor Tăi : Dumitru, Ana, i cead" (şi copiii) iar pe cealaltă parte "Manu, Zamfira, i cead". În spatele crucii o altă inscripţie slavă menţionează: "Întru slava şi cinstea marelui Mucenic Dimitrie s-au zugrăvit şi s-au acoperit această sfântă şi dumnezeiască cruce de dumnealui jupân Şandru şi soţia dumnealui Paraschiva, întru veşnica pomenire, leat (an) 1780 aprilie 8".
Deasupra troiţei, în grafie latină, o altă inscripţie confirmă aceiaşi ctitori dar alt an : "Această cruce a fost ridicată în anul 1713 (sic !) de Şandru, s-au reînnoit iară şi s-au închis în această capelă de Vasile Munteanu Dulcioiu şi soţia sa Paraschiva - 1901, Vasile Ardelean, maistru".
Ocupându-se de istoricul acestei troiţe, cunoscutul istoric al Şcheiului, Nicolae Sulică, la 1906 găseşte între înaintaşii acestui negustor Şandru şi pe Dimitrie, motiv pentru care troiţa este închinată Sfântului Dimitrie. Reluând cercetarea, istoricul Aurel A. Mureşianu completează datele furnizate de Nicolae Sulică şi atribuie calitatea de prim ctitor lui Dimitrie (înaintaşul lui Şandru) pe motivul că numitul negustor Şandru se năştea la anul 1740 şi murea la 22 iunie 1810.
Arhitectonic, troiţa este similară cu cea a Muşicoiului, chiar şi dimensiunile şi ornamentările. La Nord şi Sud câte o fereastră lunguiaţă cu zăbrele permit privirile spre interior. Aflăm afară pe fronton scena Sf. Treime, iar deasupra în interiorul capelei pe Hs. pe tron, binecuvântând, apoi soarele şi luna sub cele două cununi mai mici, iar la piciorul crucii, capul de mort, având de o parte inscripţia G., iar la cealaltă iniţiala A., ambele cu caractere slave ca şi la Crucea Muşicoiului. Ne-am fi aşteptat să aflăm iniţialele A (Alfa) şi W (Omega), adică începutul şi sfârşitul, după simbolurile creştine. Interpretând iniţiala G, Ion Prişcu, cunoscutul cercetător braşovean, la 1920 apreciază că iniţiala G. ar aparţine lui Gheorghe, fiul lui Apostol Manu, cunoscutul "om" al lui Costantin Brâncoveanu aflat în Braşov ca stăpân al hanului cumpărat de Brâncoveanu la Bartolomeu (Pe de Mijloc).
Astăzi starea de conservare a troiţei lasă de dorit: paratonerul este rupt, streaşina spre Nord stricată, iar pe alocuri tencuiala este căzută, presupunând cu siguranţă intervenţia specialiştilor pentru ca monumentul să fie conservat în bune condiţii.