© Destinaţii culturale / Krikor H. Zambaccian: Donaţia Zambaccian

La începutul anului 1947, în luna martie, m-am hotărât sa dăruiesc poporului colecþia mea de artă românească.
Spuneam atunci asistenþei care m-a sărbătorit la Ministerul Artelor şi apoi la inaugurarea muzeului pe care l-am dăruit: "E în dragostea aceasta a formelor şi a culorilor ceva care depăşeşte pe cea a simþurilor singure, ceva care purifică şi ne poartă spre seninătate.
Am ajuns să înþeleg înþelepciunea celor vechi, prin liniile Partenonului. Mi-am dat seama de năzuinþele Renaşterii, prin fresca lui Rafael, Şcoala din Atena, aceste opere ne uimesc după cum ne înmărmureşte exactitatea mişcării astrelor pe bolta cerească.
Voi, care v-aþi antrenat în subtilităþile paletei şi v-aþi legănat în ritmuri, veþi conveni cu mine că dragostea de formă şi de lumină sunt atracþii tot atât de puternice ca şi cea planetară!
M-am întrebat uneori dacă omenirea va ajunge să mai dea un Partenon, dacă se mai poate depăşi ceea ce este unic, dacă se mai pot realiza fresce ca cele ale lui Michel Angelo de la Vatican?


Răspunsul mi l-au dat operele unor contemporani, căci nu mai e nevoie să repetăm formele celor vechi, dar să rămânem în spiritul lor.
Pe meleagurile noastre a luminat Luchian şi dacă mi se va atribui un merit va fi şi acela că i-am închinat un altar.
Am dăruit poporului colecþia mea de artă, deoarece şi talentele pe care le-am întrunit sunt ale poporului, ele fac mândria lui, altfel aş fi trădat şi poporul şi pe artiştii cărora le-am cules rodul.
Pe pragul unei lumi noi, aduc acestui popor, izvor nesecat de energii şl elanuri, în mijlocul căruia am văzut lumina zilei, omagiul meu recunoscător pentru ideile generoase pe care mi le-a inspirat".

0 comentarii

Publicitate

Sus