© Destinaţii culturale / Krikor H. Zambaccian: Mediul artistic şi literar dintre cele două războaie mondiale

Pasiunea mea pentru artă dădea loc la fel de fel de comentarii şi interpretări. Astfel sculptorul Han spunea că aş suferi de "angină picturală", iar un gazetar auzind pe cineva că mă chema pe nume, a ripostat:
- Nu-l cheamă Zambaccian, ci Kolecţian.
Anecdote şi fantezii circulau pe seama mea; unele adevărate, altele inventate. Consternaţi erau adevăraţii burghezi care se uimeau că puteam plăti peste un milion pentru un mic nud de Renoir şi peste două mii de sterline pentru un portret de fetiţă de la ţară de Cézanne.
Când una din cunoştinţele mele mi-a reproşat aceste cheltuieli nesăbuite, eu i-am ripostat:
- Găseşti că e firesc să dai sume mari pe un briliant, care în definitiv e un minereu, ce-i drept mai rar, extras din pământ, şi găseşti anormal ca eu să dau aceeaşi sumă pentru creaţia unui geniu ca Renoir, care se naşte atât de rar?
Însă furia femeilor era şi mai mare, căci ele îmi reproşau că eram mai galant cu artiştii decât cu ele, la care le răspundeam că operele create de artişti sunt eterne, pe când plăcerile sunt trecătoare.
Când ele îmi cereau să le ofer un tablou, le refuzam net. Odată, totuşi, nu am putut rezista unei blonde şi i-am dăruit nişte trandafiri, pe care însă i-am răscumpărat mai târziu.

Ion Andreescu, Iarna la Barbizon

Dar şi capodoperele artiştilor români, o operă de mâna întâi de Grigorescu, Andreescu sau Luchian, şi chiar de unii contemporani ca Petraşcu, atingeau preţuri mari. De pildă, am plătit pentru Iarna la Barbizon de Andreescu lei 150000 în 1927, echivalentul unui apartament pe vremea aceea.
Din reputata colecţie a pamfletarului Al. Bogdan-Piteşti, am cumpărat la licitaţia publică din anul 1925, la trei ani după moartea lui, următoarele tablouri de Luchian: Autoportret, Lăutul, Portret de copil (Vlad Cocea), Lorica. Iar ceva mai târziu am cumpărat Moş Nicolae de Luchian, Portretul lui Luchian de Ressu, şi altele provenite din aceeaşi colecţie.

Ştefan Luchian, Lăutul

În 1930, am cumpărat de la colecţionarul Ruleta, peisajul Intrarea în pădurea de la Fontainebleau de Grigorescu, pe 100000 lei. Pe pânza mare Trandafirii albi ai lui Luchian am numărat 120000 lei în 1932, ceea ce însemna pe vremea aceea 200 de napoleoni, cu care vânzătoarea a petrecut trei ierni în şir la Nisa. În expoziţia din 1925 a lui Petraşcu am plătit pe o natură moartă, o masă albă cu mere, flori şi cărţi, ce-i drept o pânză remarcabilă, 35000 lei. Iar pe autoportretul său cu bereta roşie, vândut de artist şi recuperat de mine ceva mai târziu, 50000 lei. În 1940, colecţionarul şi criticul Virgil Cioflec, dorind să perfecţioneze cultura de orez a moşiei sale din Mârşa, mi-a vândut un portret de femeie bălaie de Grigorescu, o scară cu flori de Luchian şi tufănele în ulcică ale aceluiaşi pentru 800000 lei, cu care a cumpărat un tractor, un automobil şi şi-a plătit şi unele datorii la bancă.
Dar nu numai că uneori cumpăram opere de la contemporani, ci câtorva tinere talente le avansam bani pentru lucru, modele, culori, pânză etc. Aveam uneori şi dezamăgiri. De pildă, odată făcând un asemenea serviciu talentatului pictor Padina, acesta în loc să se apuce de lucru, s-a încurcat cu o tânără femeiuşcă cu care n-a cheltuit numai banii avansaţi de mine pentru creaţie, dar şi-a vândut şi ceasornicul şi inelul. L-am întâlnit în faţa bisericii Ene, şi i-am spus că şi eu puteam să cheltuiesc aceşti bani cu femeile, fără de concursul lui. Atunci un alt pictor, care asista la această discuţie, mi-a spus:
- Aşa-ţi trebuie şi bine ţi-a făcut.

Padina avea un frumos talent. I-am reţinut câteva peisaje din Piteşti, Podul de pe Argeş, vederi din marginea Bucureştiului, de la Tei, o perspectivă de acoperişuri de case din centrul capitalei. A pictat şi un expresiv şi colorat portret al soţiei mele, etc.
De câte ori am împrumutat tablourile ce-mi aparţineau pentru expoziţiile retrospective din ţară şi străinătate, ţineam ca pe lângă clasicii noştri, Grigorescu, Andreescu, Luchian şi unii contemporani consacraţi, să figureze şi unele opere ale artiştilor mai tineri, în afară de operele clasicilor, tablourile mele de Petraşcu, Pallady etc. se bucurau de succes şi mi s-a oferit chiar 2000 franci elveţieni, cu ocazia unei expoziţii la Zürich, pentru Natura moartă a lui Pallady, reprezentând flori, pălăria şi umbrela artistului pe fond roşu, pe care elveţienii doreau să o cumpere pentru muzeul din Zürich. Am refuzat însă. Bucuria mea era tot aşa mare când citeam prin cronici aprecieri substanţiale despre Odalisca în galben pe un divan albastru de Henry H. Catargi, peisajele lui Lucian, Grigorescu, lucrările lui Ciucurencu, pentru naturile moarte ale lui H. Damian, peisajele lui St. Constantinescu şi Ţuculescu etc.
Pe vremuri, înaintea celor două războaie mondiale, viaţa artistică şi literară se desfăşura mai mult prin cafenele, unde se dezbăteau chestiunile cele mai importante, din care porneau curente şi se stabileau reputaţii.
Chiar după ce-a luat fiinţă Societatea Scriitorilor Români, cam prin 1910, şi Sindicatul Artiştilor Plastici în 1920, tot cafeneaua era anticamera marilor evenimente şi consacrări.
Îmi amintesc de cafeneaua Kübler, devenită mai târziu Imperial, situată pe Calea Victoriei, cam pe unde s-a întins noua aripă dreaptă a Muzeului de Artă al R. P. R.
Aici se întrunea între 1900-1910 toată pleiada scriitorilor şi artiştilor care au devenit celebrităţile de mai târziu.

Într-un desen intitulat La Kübler, de Ary Murnu, desen ce se află astăzi în muzeul oraşului Bucureşti, instalat în Casa Simu, se pot vedea figurile obişnuiţilor localului, printre care enumerăm pe Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Octavian Goga, Dimitrie Anghel, St. O. losif, Tudor Arghezi, N. D. Cocea, Gala Galaction, Minulescu, Eftimiu, Şt. Luchian, Camil Ressu etc.
În ajunul războiului balcanic, centrul artistic şi literar se deplasează la Terasa Oţeteleşanu, care era situată pe terenul unde s-a clădit după primul război mondial Palatul Telefoanelor.
Marea compoziţie a lui Ressu Academia de la Terasă înfăţişează un colţ al acestei cafenele, unde obişnuiau să se întâlnească la un şvarţ, compozitorul Alfons Castaldi, poetul Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Corneliu Moldovanu, pictorii Steriadi, Alexandru Szathmary şi Iser. Tot aci întâlneai toată pleiada scriitorilor care au ajuns la o celebritate, după cei ce au pornit de la Kübler: Liviu Rebreanu, Eftimiu, Lovinescu, Mihail Sorbul etc.

0 comentarii

Publicitate

Sus