© Destinaţii culturale / Ada Demirgian: Muzeul Zambaccian, Tur personal

Colecţionarul Krikor ZAMBACCIAN s-a născut în 1889, într-o familie de origine armeană stabilită la Constanţa. Din 1907 a urmat cursurile Institutelor superioare de comerţ din Anvers şi apoi de la Paris, unde s-a familiarizat cu arta occidentală şi i-a cunoscut pe pictorii Matisse, Dufy, Derain, Bonnard. Aceste contacte l-au ajutat să înţeleagă şi să aprecieze arta contemporană. Frecventând cercurile intelectuale şi artistice din Bucureştii anilor 1920-1950, a început să colecţioneze lucrări ale unor pictori deja consacraţi sau chiar ale unor tineri încă necunoscuţi. În timp, a devenit un soi de Mecena bucureştean, transformându-şi propria casă în spaţiu de expoziţie.

Până în ultimii ani de viaţă Zambaccian s-a dedicat îmbogăţirii colecţiei, punând în joc nu doar o intuiţie fără greş şi un entuziasm adesea molipsitor, ci şi un talent negustoresc inegalabil. În permanentă competiţie cu un alt colecţionar bucureştean celebru în vreme, dr. Dona, armeanul nu ezita să îşi pună la bătaie averea şi timpul personal. Unul dintre cele mai faimoase "dueluri" între cei doi colecţionari a fost pentru achiziţionarea Autoportretului lui Theodor Pallady.


Theodor Pallady, Autoportret

Dana Dragomir, curatorul muzeului Zambaccian mi-a povestit această istorie: "Pallady - care era un pictor destul de arogant, aristocrat şi prin naştere şi prin modul lui de a se comporta - cerea preţuri mari pe anumite lucrări. Şi, pentru că nu se putea hotărî cui se le vândă, trimitea câte o scrisoare colecţionarilor, în special lui Zambaccian şi doctorului Dona şi le spunea: "Am de vânzare o lucrare. O voi vinde celui care va sosi primul la Paris". Zambaccian a plecat imediat la Paris, dr. Dona a plecat şi el. Ajunşi la Paris, dr. Dona s-a dus la hotel, şi-a lasat bagajele şi după aceea s-a dus la Pallady. Zambaccian s-a dus direct la pictor acasă şi a cumpărat lucrarea. El nu pierdea nici o ocazie. Aşa reuşea să cumpere lucrui deosebite. Avea un ochi desăvârşit şi un gust extraordinar artistic şi simţea într-un tânăr pictor talentul care îl va face celebru. El l-a susţinut pe Ciucurencu, a susţinut foarte mulţi tineri care la vremea aceea încă nu aveau o cotă, nu erau recunoscuţi. Dacă aveai lucrări cumpărate de Zambaccian însemna ceva!"

Muzeul Zambaccian adăposteşte peste 300 de obiecte de artă plastică şi decorativă. Majoritatea pieselor sunt lucrări de pictură foarte cunoscute care au întrat şi în istoria artei şi în conştiinţa publicului iubitor de artă. Nicolae Grigorescu are un număr destul de mare de lucrări în colecţia Zambaccian. Putem să amintim celebrul "Cap de fată", peisajul "La Posada" care este foarte cunoscut şi "Intrarea in pădure Fontainbleau" tot o lucrare celebră. Dintre lucrările lui Ion Andreescu, menţionăm "Pădurea desfrunzită" şi "Iarna la Barbizon", lucrare deja recunoscută ca fiind celebră, atunci când Zambaccian a achiziţionat-o. Ştefan Luchian are un loc privilegiat în colecţia lui Zambaccian: colecţionarul a construit o cameră întreagă la parter, special pentru tablourile acestui pictor, ce domina arta românească la începutul secolului 20.


Ion Andreescu, Pădurea desfrunzită

"Alte lucrări celebre sunt cele datorate lui Tonitza: "Nina în verde", "Cap de fetiţă" - spune Dana Dragomir. "Este o lucrare de mari dimensiuni pe care o ştie toată lumea, semnată Nicolae Dărăscu intitulată "Cimitir tătăresc la Balcic". Un punct extraordinar de atracţie al acestei de colecţii este grupul de impresionişti. Sunt nume celebre: Paul Cezanne, Renoir, mai este o lucrare semnată de Sissley, sunt şi două lucrări ale lui Henri Matisse. Maurice Utrillio are şi el două peisaje. In total sunt 18 impresionişti francezi, lucru destul de rar întâlnit în colecţiile particulare din România.

În 1946 Zambaccian şi-a donat parţial colecţia statului, punând-o astfel la dispoziţia publicului larg. Parte integrantă a donaţiei, casa colecţionarului a fost modelată şi completată în 1957, astfel încât expunerea colecţiei să corespundă principiilor şi gustului colecţionarului. "Zambaccian a donat colecţia în două etape" povesteşte curatorul expoziţiei, "o parte în 1949 şi restul colecţiei prin 1961 cu o clauză: colecţia să nu fie mutată din casă. Această clauză a fost respectată până în 1977. După cutremur au fost adăpostite mai multe colecţii la Muzeul Naţional de Artă. Unele s-au întors la casele lor, altele nu. Zambaccian a rămas la Muzeul Naţional de Artă până în 1996 când am readus colecţia în casa ei şi am respectat clauza impusă de colecţionar. De atunci colecţia se află expusă la actualul Muzeu Zambaccian pe strada Muzeul Zambaccian."

Casa Zambaccian este deosebită, nu doar prin arhitectura lui Galin, ci şi prin amplasarea ei într-unul dintre cele mai frumoase cartiere ale Bucureştiului. Am vizitat muzeul într-o duminică de octombrie blând, când soarele încă mai avea puterea să încălzească aerul umed. Nucii uriaşi din curtea interioară filtrau lumina ce pătrundea prin ferestrele generoase. Mai mult decât culorile tablourilor expuse, scăldate în acea lumină cu totul specială, m-au frapat mirosurile şi zgomotele din casa Zambaccian: liniştea spartă doar de paşii mei pe parchet, parfumul de lemn şi de frunză udă de nuc şi nici un sunet venind din afară. Casa Zambaccian este un loc care ar merita vizitat doar pentru a gusta această atmosferă de pace aristocratică, amintind de vremurile în care negustorul de mătăsuri şi covoare nu ezita să plece la Paris într-o cursă nebună cu rivalul dr. Dona, pentru autoportretul lui Pallady.

0 comentarii

Publicitate

Sus