Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Destinaţii culturale  Sageata  Şcheii Braşovului

Troiţe dispărute


Vasile Oltean

 
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
(extrase din lucrarea Troiţele Şcheiului de Vasile Oltean)

Tradiţia ridicărilor de troiţe în spaţiul şcheian se dovedeşte a fi îndepărtată în timp, motiv pentru care multe au dispărut în timp, altele în vâltoarea evenimentelor conflictuale şi chiar sub vitregia neglijenţei şi ignoranţei. Documentele privind trecutul românilor din Şchei confirmă pe de o parte impresionantul interes al acestor locuitori pentru ridicarea de troiţe şi repetatele acţiuni ale autorităţilor cetăţii, care le interziceau sau le acceptau condiţionat ridicarea troiţelor, pe de altă parte. Multe dintre troiţele, azi dispărute, ne sunt confirmate doar de documentele de epocă.
La începutul secolului XX, enoriaşul bisericii din Şchei, Emanoil Bobancu, membru al Consiliului Parohial, avea gata de tipar un studiu amănunţit asupra acestor troiţe, confirmând cca. 60 troiţe, dar din păcate studiul s-a pierdut, iar preocupări pentru studiul acestora au fost sporadice.

Una din vechile troiţe, amintită de cronicarul sas Wilhelm Niemandz, a cunoscut o adevărată literatură juridică. În "Noemvrie 1754 - scria cronicarul - Saşii au fost îngroziţi, căci Românii în timp de noapte au pus, fără ştirea Magistratului, o cruce de lemn înaintea porţii de sus a oraşului, la intrarea în Târgul Cailor, lângă Valea Lată. În altă noapte s-a furat grinda orizontală şi din depărtare părea a fi un stâlp de spânzurătoare". Documentele oficiale ale Braşovului confirmă aceeaşi situaţie, precizând şi ziua de "3 Nov". Procesele verbale ale şedinţelor Magistratului din 29 Aprilie 1761 încă mai pomenesc despre necinstirea ("Vărunehrung") acestei troiţe ridicate în faţa porţii de sus a oraşului, fără însă ca magistratul să ia vreo hotărâre. Aflăm din protocolul şedinţei din 29 aprilie 1761 că "românii se plâng" în termeni şi expresii necuviincioase, căci nici până acum nu au primit nici o satisfacţie de la Magistrat, dar nici de această dată nu se ia o hotărâre. În cadrul aceleaşi şedinţe (punctul IV) se reia chestiunea, anunţându-se că Ilie Birt, căpitanul, (unul dintre personalităţile de atunci ale Şcheiului), locotenetul Kiş şi negustorul Gavrilă Ristea, în numele tuturor preoţilor valahi şi ai bătrânilor, acuză pe Martin Neustadter, un dogar locuitor în Şchei, că a necinstit crucea de lângă Valea Lată, tăindu-i un braţ şi bătând un cui în ea, motiv pentru care cer arestarea lui. Acuzatul se prezintă în faţa Magistratului, protestând, ba mai mult cere despăgubiri pentru calomnie. În noua situaţie Magistratul cere şcheienilor să depună o cauţiune, pentru ca în cazul în care Naustadter nu e vinovat să fie despăgubit, motiv pentru care Gavrilă Ristea garantează cu averea sa. Hotărârea se ia în şedinţa din 23 iunie 1761 stabilind "să fie dezgropată" crucea, căreia i se tăiaseră braţele (deci între timp fusese îngropată) şi să fie pusă la loc. Pentru aceasta se însărcinează păzitorul porţilor cetăţii, Greising să ducă la îndeplinire hotărârea. Nu se spune nimic cu privire la despăgubirea făptaşului. Ce s-a întâmplat cu această cruce nu se ştie.

După 25 de ani - după cum dovedesc alte documente din arhivele vechi ale Braşovului - primarul Şchnell al Braşovului raportează că din sus de zidurile oraşului, dincolo de Bastionul Ţesătorilor, fără ştirea şi fără aprobarea autorităţilor, a fost ridicată o cruce. "O astfel de faptă arbitrară - se subliniază în raport - ar putea avea pentru oraş urmări prejudicioase", motiv pentru care Magistratul dispune să se ia măsurile necesare ca această troiţă să fie scoasă din pământ şi dusă la poarta de sus a oraşului, întrucât nimeni nu are dreptul să clădească ceva pe raza aparţinătoare oraşului fără ştirea autorităţii. După aprecierea lui Candid Muşlea, nici despre această cruce nu mai avem nici o ştire.

În ciuda opreliştilor, şcheienii ridicau continuu troiţe, unele cu aprobare, altele fără. Încă la 1643 - se specifică în documentele germane de la Braşov - mai jos de "Campus florum" era o troiţă, care la începutul veacului XX nu mai exista. Interesant că la 1515 acest loc se numea în documentele latine "Ad Sanctum Ladislaum", iar în germană "Em Kloster" ("La Mănăstire"), în timp ce şcheienii spuneau "La crucea mică" ("Bey das klein Chreutz" - în germană). În documentele oficiale locului îi mai spunea şi "In den dree Winkel" (La cele trei colţuri) şi apoi "Campus florum" (Câmpul florilor), din care cobori în "Ţigănie", stradă care apare în documente între anii 1515 şi 1524. Apropiat acestui loc în 1551 apare în documente "Im Naien" (?), iar în 1557 "Em Kloster" (La Mănăstire), ba în 1770, pe Coastă, sub Tâmpa era şi "Uliţa Călugăriţelor" ("Nonnengasse"). Aici a fost şi o mănăstire închinată Sfântului Vasile.
Tot în această parte de sub Tâmpa, din sus de Ţigănie, mai aflăm încă un loc, "Das kleinen Kreuz" (Crucea mică), numită şi "Blache Kreuz" (Crucea românească). Fireşte că acest spaţiu sacru, atât de bine argumentat documentar, era înzestrat cu troiţe, care, în timp au dispărut dar care au dat nume locurilor.

Candid Muşlea scria că în drum spre Crucea Muşicoiului, la stânga, într-o viezuină era încă ascunsă "de frica saşilor", pe la anul 1936, o cruce de lemn, pusă acolo de Gheorghe Grancea, care cu timpul a căzut şi a putrezit. Acelaşi informator confirmă că pe strada Goriţa (azi Treboniu Laurian), imediat la intrare, era o cruce de lemn acoperită cu tablă, fără inscripţie.
De asemenea, la Pietrile lui Solomon, la începutul drumului spre Poiană, aproape de actualul restaurant, pe dreapta era o cruce de piatră, sub care odihneau rămăşiţele câtorva soldaţi români, căzuţi aici în anul 1916. După Unire, un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul Vasile Saftu, au făcut aici o slujbă de pomenire. Osemintele au fost înhumate în Mausoleul de la Bartolomeu, de unde, după 1950 au fost transferate în cimitirul din Groaveri (biserica Sf. Treime). Astăzi nu se mai ştie nimic de această cruce de la Pietrile lui Solomon.
Pe strada 6 Martie (actuala stradă Traian Moşoiu) la nr. 17, în dreptul casei covrigarului Şoric, exista o cruce veche acoperită cu şindrilă şi făcută din "ciripis" (gresie pulverizată, folosită până în veacul trecut în locul sugativei, în nisiparniţe), ceea ce a făcut ca inscripţia să dispară de mult şi apoi troiţa cu totul.

O cronică germană din veacul al XVIII-lea, aflată în manuscris la Arhivele Naţionale din Braşov confirmă că la 1712, la un an după ridicarea troiţei de pe Coasta Prundului, senatorul Iohann Draudt ridică şi el o capelă pe Tâmpa, pe locul unde mai înainte fusese "o cruce mare cu un crucifix deasupra". Nu se mai ştie nimic nici de troiţă, nici de capela senatorului, din care - după cum spune cronica, nu fără maliţie, - "Bald nachdem die Capele gebaut, haben die Wallachen die Thur erbrochen u. eins u. das andere daraus geraubt, die Thur aber hinunter geworfen..." (adică românii din Şchei i-au spart uşa, pe care au aruncat-o în vale şi au furat câteva obiecte din ea). Informaţiile se suprapun cu alte mărturii de epocă. În documentele germane oficiale ale Braşovului se spune că această troiţă a fost ridicată în anul la 12 august 1696 şi că putea fi văzută de departe, din vale. Deoarece şi Valahii aveau pe la mijlocul muntelui o cruce mai mică de lemn, Tâmpa se mai numea în limba poporului "Muntele Crucii" (Kreutzberg). După alte izvoare ale timpului, capela a fost făcută în 1718. Interesant însă, că aceleaşi documente, la p. 124 o datează pentru iunie 1714, datare care se repetă la p. 176, pentru ca în volumul VI (p. 323) se apreciază că era o cruce mare din lemn, ridicată la 2 august 1696 de către "tâmplarii" (?) cârmuirii generale împărăteşti a lui Hussein, iar la p. 340 afirmă că fondatorul capelei, la anul 1714, a fost generalul Carol de Tige. În întâmpinarea acestei clarificări intervine şi George Bariţiu afirmând că "în octombrie şi noiembrie (1849) trupele împăratului Rusiei ieşiră succesiv din Transilvania fără a lăsa în urma lor reminescenţe neplăcute. Anume generalul Hasford, pre cât stete în Braşov, mijloci ridicarea unui monument deasupra cetăţii, pe muntele Tâmpa, pe locul unde se văd ruinele unei capele vechi. Pe monument era pusă inscripţiunea: Russia et Austria unitae. Pe la 1861 mâini duşmane au ruinat acel monument."

Ulterior s-a mai încercat ridicarea altor troiţe, dar planurile şcheienilor au fost zădărnicite. Istoricul german G. M. von Herman vorbeşte despre o troiţă pe care încerca să o ridice Mihai Villara, lângă moara de hârtie din Braşovul Vechi. "Astfel de încercări - spune cronicarul - s-au făcut şi mai înainte (referindu-se la crucea de langă "Valea Lată" şi crucea bătuşarilor din 1796), ca sub masca religiei să obţină un drept asupra unor locuri ale oraşului,... dar acum, ca şi mai înainte, au fost zădărnicite şi, la ordinul Magistratului, au fost înlăturate".
Alte troiţe au dispărut prin neglijenţa localnicilor, care preferau să folosească spaţiul ca proprietate. Cu mai bine de o jumătate de veac în urmă, Candid Muşlea declara că "urcând pe Ciocrac, la nr. 6 aflăm casa în care a locuit şi a scris profesorul Costantin Lacea. Ceva mai sus, la stânga este o troiţă veche la stradă, în drept cu gardul casei, îngrijită de familia şi urmaşii măcelarului Nicolae Stinghe". Regretabil, troiţa nu mai există de mult.
O vestită cruce a fost cea a "bătuşarilor" de Pe Tocile, adică a proprietarilor pivelor de postav, care locuiau pe vremuri - după cum dovedeşte Candid Muşlea, având ca informator pe Dumitru Bărbier (născut în anul 1865 ) - "în capu satului" spre Pietrile lui Solomon. Despre această cruce se vorbeşte şi într-un act de la Arhivele Municipiului Braşov din 1796.
Dar să cunoaştem soarta troiţelor existente încă.




0 comentarii

Spacer Spacer