Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Destinaţii culturale  Sageata  Şcheii Braşovului

Micile istorii din Şchei: Ritualurile junilor


Ada Demirgian

 
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Păstrătorul Şcheilor povesteşte: "Toată lumea cunoaşte acest obicei datorită defilării teribile din prima duminică după Paşti, când vin din munţi călări, cu buzduganele în mâini, cu steaguri de luptă, îmbrăcaţi cavalereşte, cu caii împodobiţi ca pe timpul antic. Sunt 7 grupuri de juni: în fiecare localitate din ţara asta sunt cetele de feciori, de obicei una singură pentru fiecare localitate. Când localitatea este mai mare atunci ea se împarte în ceata de sus şi ceata de jos. Noi avem 7 grupuri fiecare cu semnificaţia sa. Junii tineri nu este un pleonasm, june nu înseamnă tânăr ci bărbat. Aceştia sunt cei necăsătoriţi. După căsătorie se numesc junii bătrâni. Evident, tot obiceiul junilor cade în sarcina junilor tineri. Ei îşi desfăşoară activitatea pe tot parcursul anului. Din păcate se ştie numai de data de 25 martie când se iese cu surla la Vestirea peste sat. În ziua respectivă junele surlaş iese în piaţa prundului, trage din surlă în 4 direcţii ale Braşovului, apoi urcă la crucea de pe coastă şi iar sună în patru direcţii. Începe apoi jocul strămoşesc - hora junilor, aruncarea buzduganului şi aşa mai departe. Vestirea din 25 martie coincide cu anul nou al dacilor. Apoi au loc ritualurile dintr-un calendar pe care şi-l stabilesc ei dar în fiecare duminică este câte un moment festiv. În duminica Floriilor este parastasul junilor - sute de persoane se strâng în grădini dinainte stabilite şi comemorează înaintaşii consemnaţi pe steagul lor: au plăcuţe din argint cu numele înaintaşilor pe care le dau la biserică pentru pomenire.



Pe vremuri în noaptea echinocţiului de primăvară porneau spre muntele Postăvaru. Mergeau 22 de km pe creasta munţilor, în primavară, în martie. Tot ce puteau transporta de la curte - căţel, purcel, copil, femeie, tot ce se putea duce. Stăteau toată noaptea pe vârful muntelui să aştepte Soarele de a doua zi. Când apărea, aruncau spre Soare cu tot ce aveau la îndemână, să nu le răpească vârcolacii soarele. Duminica, în piaţa Prundului se face horă şi fiecare june aruncă de trei ori buzduganul în sus - ca o expresie a bărbăţiei din el. E mare ruşine să-ţi scape buzduganul pe jos. În joia Luminată, după Paşte, se strâng în piaţa prundului după-amiaza şi fiecare june tânăr este aruncat în ţol, mai sus decât acoperişul. De obicei îl prind. Se ştie că deja la 1508 se importau buzdugane iar la 1728 într-un document emis de juni către Judele din Braşov se vorbeşte de obiceiul din bătrâni şi cere Judelui îngăduinţa de a trece prin grădina lui Ţimen care fusese ocupată de autoritatea braşoveană.
La alegerea vătafului au obiceiul să meargă acasă la vătaf să chefuiască şi pe la miezul nopţii "pornesc la căţea
" - adică se duc în grădina lui Ţimen din Şchei, se dezbracă până la brâu şi se bat cu ciomegele. Ei numesc asta "căţeaua" - dar este un joc de iniţiere ca şi aruncarea buzduganului peste cea mai înaltă creangă din pădure sau aruncarea buzduganului la horă.
Îngroparea vătafului: seara este vătaful legat pe o scară, bătut şi ţinut toată noaptea legat. Dimineaţa pornesc cu el spre Valea Dracului, dacă pe drum găsesc un muşuroi de furnici sau o balegă, îl mai trec şi prin acelea, mai aruncă o găleată de apă pe el să-l mai înmoaie dacă a fost dur anul trecut, ajung la Valea Dracului, unul dintre ei se mânjeşte pe faţă şi face pe Popa, altul pe Dascălul, cântă un prohod care numai prohod nu e şi îl aruncă într-o groapă. Scopul era trimiterea fiului de domn la Zalmoxe după obiceiul dacilor. Ei nu ştiu exact de ce-l mai practică: aşa a făcut taica moşu - şi dacă eu nu fac ce a făcut taica moşu înseamnă că eu nu sunt cu adevărat june. Respectul pentru obicei este extraordinar, ei trebuie să facă lucrurile astea pentru că dacă nu le fac, nu este bine pentru ei.

Pentru juni, fiecare metru de pământ de la Pietrele lui Solomon este un simbol. Să vedeţi cum îşi stabilesc exact zona meselor: asta e masa de la braşovecheni, asta e de la roşiori, de la dorobanţi, de la albiori, de la curcani... sunt foarte bine stabilite locurile...
- Dar de ce au numele astea?
- De la 1877 simbolul independenţei este purtat de trei grupuri: dorobanţi, curcani şi roşiori. Erau cele trei grupări de luptători pentru independenţa româniei. Transilvania nu a avut voie să participe la acest moment istoric şi atunci, ca participare morală şi-au luat uniformele de roşiori, de dorobanţi şi de curcani. Pentru că s-au desprins din roşiori, albiorii au purtat pe cap căciula lui Mihai Viteazul care era un alt simbol - cel al unităţii naţionale. Pe toate steagurile lor este chipul lui Mihai Viteazul 4 din grupuri poartă căciula lui Mihai Viteazul. Braşovechenii - o parte din românii din Şchei, după ce cetatea s-a deschis în 1781, au pătruns în cetate, într-o zonă numită Braşovul Vechi, dar ei şi-au păstrat tradiţiile din Şchei şi au constituit acolo grupul junilor braşovecheni dar când au loc sărbătorile, ei vin în Şchei, se duc la Pietrele lui Solomon, fac parte din acelaşi organ de existenţă şi rezistenţă naţională.





0 comentarii

Spacer Spacer