Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Destinaţii culturale  Sageata  Muzeul Ţăranului Român

Achiziţii 1997


Carmen Huluţă, Irina Nicolau

 
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În 1997 se fac trei achiziţii importante: dârsta din Valea Oituzului, atelierul de fierar de la Bran şi moara de vânt din Gorgheşti. Să cumperi, să faci relevee, fotografii, filme, şantiere de demontare, să transporţi, să remontezi... multă alergătură şi muncă ce să mai vorbim! În paralel sunt restaurate bisericile din Groşii Noi şi Troaş.



La toate corvezile s-au înhămat Geta şi Dan, cu echipele lor de muzeografi, conservatori şi restauratori. Cele trei piese vor fi "miza" viitoarei expuneri Munca. Dacă ne învredniceşte Dumnezeu, sălile se vor deschide în toamna lui 2001.
Înainte să plece, Horia ne-a spus într-o zi, hai să acoperim pavimentul de la moară cu foiţă de aur. Proiecta nişte rame preţioase de alamă şi vitrine de alamă şi cristal. Imagina o muzeografie care să mizeze pe materii preţioase. Căuta ceva nou. A continua cu scândură de brad geluită ar fi însemnat o încremenire în pauper. Într-una din ultimele convorbiri telefonice de la Paris mi-a spus, ştiu cum o să facem afişul. N-a explicat acel "cum". Despre proiectele lui pentru Munca ne vorbise de multe ori. Getei în primul rând, dar şi mie. Mi-a mai spus cum va lucra cu Ioana Bătrânu la desene.
Acum, răspunderea muzeografilor a devenit uriaşă. Dificultatea pe care o înfruntă este să lucreze "ca Horia" fără să ştie ce anume ar fi schimbat Horia din proiectul lui iniţial. Invoc ca exemplu următoarea situaţie. Eram cu el, tot înainte să plece, în sala unde va fi plasată casa Mogoş. Geta, Dan şi cu mine. Horia spera să putem deschide expunerea de Crăciun, în 2000! Stabilisem într-o discuţie anterioară să aşezăm casa cu spatele la perete. Acum, intrând în sală zice, nu! O punem pe peretele cu ferestre. Cred că până acum n-am folosit cuvântul, dar ideea mi s-a părut pur şi simplu genială. Luminată din spate, casa urma să primească o aură care ar fi scos-o din registrul de exponat. Mai vorbea Horia de cinci scoarţe mari, aşezate pe peretele opus. Geta reperase câteva dintre ele. Dan măsura tot timpul cu ruleta. Şi eu nu făceam nimic...


Ar mai fi multe de spus. Pe cele vechi le-am uitat. Istoria recentă e prea crudă, nu se lasă povestită. Ultima imagine pe care o evoc vreau să fie aceea a unei săli pline ochi cu lume mută. Pe scenă, bătrânul Mişu Langă zice liniştit un bocet care ne scufundă în scaune. E primul concert la care Speranţa stă în spatele scenei şi plânge. Concertul de pomenire pentru Horia Bernea...


În ce mă priveşte, mă opresc brusc aici. Cei care s-au priceput să ia folos din ce-am spus, vor pricepe să ia folos şi din tăcere.
Muzeul trebuie să meargă înainte. Şi chiar merge! De câteva luni a păşit într-o nouă poveste.




0 comentarii

Spacer Spacer