Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Destinaţii culturale  Sageata  Sighet: Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei

Sighet - şcoala memoriei


Camilian Demetrescu

 
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis

Maladia timpului nostru, cea mai gravă dintre toate, mai rea decât cancerul, decât infarctul, tuberculoza sau sida, este fără îndoiala pierderea memoriei, a memoriei individuale şi colective, boală molipsitoare ca o epidemie de ciumă fără precedent în istoria omenirii, care loveşte mai ales tinerii. Mulţi dintre ei, ajunşi în faza galopantă a maladiei, nu mai vor să ştie nimic din ce a fost înaintea lor.

Din păcate, industria noastră farmaceutică n-a fost în stare să găsească un remediu împotriva acestui flagel. Dar nici şcoala, nici biserica şi nici familia n-au mai ştiut să folosească leacurile tradiţionale pentru vindecarea uitării. E adevărat că maladia bântuie pretutindeni în lume, mai ales în occidentul european, dar la noi a luat proporţii dezastruoase, pentrucă tineretul nostru de astăzi s-a născut fără un sistem imunitar de apărare. Ştergerea memoriei a fost capodopera barbariei comuniste.

Dar iată că, doi cărturari, împreună cu o echipă de cercetători neobosiţi, au reuşit
să pună la Sighet bazele unui laborator de recuperare a memoriei: Ana Blandiana şi Romulus Rusan. Memorialul Sighet nu figurează printre unităţile Ministerului Sănătăţii, dar îşi desfăşoară din plin activitatea, oarecum în serniclandestinitate, deoarece, pentru putere, uitarea e doar o problemă de geriatrie.

Am participat anul trecut la terapia de grup a Şcolii de Vară de la Sighet. Şi pot confirma că dă rezultate uimitoare, funcţionează. Eu însumi m-am înrolat ca infirmier la secţia de depistare şi combatere a amneziei istorice şi religioase. Mă descurc chiar şi în sala de reanimare a celor mai vârstnici, care l-au uitat pe Dumnezu cel adevărat şi se închină unui "Dumnezeu al culturii', inventat de ei.
Calificarea în acest rol o datorez în bună parte lui Mircea Eliade, care s-a luptat în scris, toată viaţă, împotriva acestui virus al timpului nostru. În povestirea fantastică Nouăsprezece trandafiri el dezvăluie secretul salvific al terapiei pe care o numeşte anamneză, adică dezgroparea memoriilor înmormântate în străfundurile conştiinţei noastre şi reactivarea lor, ca unică şansă de mântuire a omului contemporan, alienat de toate formele de masificare mentală, acest om care, în ultimă instanţă, s-a uitat pe sine. Regret nespus că Mircea Eliade n-a apucat să vadă acest centru taumaturgic de la Sighet, pe care şi l-a imaginat în povestirile sale.

Dacă un tânăr, conştient de contaminare, m-ar întreba de unde să înceapă, i-aş spune: deschide o carte cu mituri şi una cu basme româneşti. De aici reîncepe totul.

Urez Memorialului viată lungă şi noi împliniri.




0 comentarii

Spacer Spacer