Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Destinaţii culturale  Sageata  Muzeul Ţăranului Român

Dialog cu doamna Georgeta Roşu


Radu-Ilarion Munteanu

 
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
- Stimată doamnă Georgeta Roşu, ce înseamnă "Direcţia muzeografie"?
- Cred că ar trebui să încep cu faptul că Muzeul Ţăranului Român are în expunerea de bază prezentate aproape 3.000 de obiecte. O cifră foarte mică, ţinând seama că în colecţiile acestui muzeu există peste 90.000 de piese. Obiecte care s-au strâns în timp, începând de la Titu Maiorescu, Ipolit Strâmbulescu, colecţiile au crescut foarte mult, în perioada directoratului lui Alexandru Tzigara-Samurcaş, apoi, în vremea doamnei directoare Teodora Voinescu, şi au cunoscut o creştere semnificativă între 1953 şi 1980, când acest muzeu a fost condus de eminentul om de ştiinţă şi om care a făcut mai multe muzee, nu numai l-a condus pe acesta, profesorul Tancred Bănăţeanu. Trecând şi peste momentul critic '78, a fost lăsat să fie director adjunct, iar din '80 n-a mai fost decât şef de secţie şi muzeul a sfârşit prin a se uni cu Muzeul Satului, chemându-se "Muzeul satului şi de artă populară". În plan naţional era vremea marilor centrale industriale care dominau economia şi industria noastră şi a apărut şi această "centrală" în domeniul muzeelor. Două muzee foarte bogate în patrimoniu, cu colective de specialişti deosebit de valoroşi, cu obiectul muncii foarte bine conturat şi la unul şi la celălalt, au fost unite şi de aici a ieşit un lucru foarte rău.

- În ce-ar consta, obiectiv, răul?
- Patrimoniile celor două muzee au avut de suferit, în sensul că spaţiile de depozitare nici nu erau pregătite pentru un număr atât de mare de obiecte, de asemenea o parte din specialişti au plecat, şi-au găsit alte locuri de muncă, de aici începând, mai multe drame, care sperăm că am reuşit să le rezolvăm în ultima vreme. Ce-aş mai putea să spun despre acest patrimoniu, în momentul în care în 5 februarie 1990 s-a semnat actul de revenire a muzeului în casa pe care Samurcaş a făcut-o la iniţiativa regelui Carol I, pentru muzeu de artă ţărănească, insistând în testamentul lui specificaţia că doreşte ca în acest muzeu să fie făcută educaţia patriotică a urmaşilor lui în spiritul preţuirii artei populare?

- Este foarte semnificativ acest amănunt, pentru toate categoriile de public şi vă mulţumesc că-l subliniaţi.
- Apoi trebuie să vă spun ca acest patrimoniu a fost recuperat în întregime, nici măcar un singur obiect nu s-a pierdut în această perioadă. L-am adus acasă, l-am instalat în spaţiile de depozitare pe care le-am avut la dispoziţie şi împreună cu d-l director Horia Bernea am început să facem o selecţie pentru expunerea de bază a muzeului. Care era gândită pe două mari coordonate, acelea ale legii creştineşti şi a rânduielii vieţii. Pot să vă spun că aceste colecţii au în structura lor poate cele mai frumoase obiecte făcute de ţărani. Chiar la un moment dat acest criteriu a devenit o defecţiune, pentru că a fost lipsit de foarte multe unelte de muncă, de foarte multe obiecte de inventar casnic şi de uz gospodăresc. Dar, la vremea lui, Samurcaş a dorit să aducă aici toate perlele creaţiei ţărăneşti, cum şi spunea în "Memoriile" sale. Din acest motiv avem scoarţe şi costume pe care alte muzee nu le au în colecţie, avem o colecţie de icoane pe lemn şi sticlă de câteva mii de obiecte care este extrem de valoroasă, avem piese de mobilier pictate sau ornamentate prin scrijelire, avem lucruri care impresionează în primul moment prin frumuseţea lor deosebită.

- Cum aţi echilibrat această dimensiune, aţi mers spre prezentul reprezentativ?
- După 1990, constatând acest dezechilibru, am orientat politica de achiziţii de patrimoniu spre completarea colecţiei cu acele categorii de obiecte care nu erau reprezentate. Şi am reuşit, în mare parte, să acoperim aceste goluri. Patrimoniul acesta extrem de numeros are şi o stare de sănătate destul de bună. Puţine piese degradate, puţine piese care necesită restaurare de anvergură. Sigur, se fac operaţiuni de conservare, de refrişare a acestor obiecte, când ele intră într-o expunere, când merg într-o expoziţie permanentă, sau în străinătate. În general laboratorul nostru de restaurare şi conservare veghează asupra stării lor de sănătate şi, în felul acesta reuşim ca în expunerea noastră, la intervale regulate de timp, să facem înlocuirile de patrimoniu care se impun pentru că este o expunere liberă şi atunci obiectul trebuie schimbat la un anumit interval de timp şi protejat. Deci reuşim să facem acest lucru şi să înlocuim obiectele din expunere cu alte exemplare de aceleaşi calităţi şi acelaşi rafinament.

- Cam cât e durata medie de viaţă în spaţiul de expoziţie?
- Obiectele de ceramică rămân într-o expunere îndelungată, pe când piesele de costum, în special marame sau cămăşi, ţesăturile sunt înlocuite la un anumit interval de timp pentru a evita prăfuirea, încărcarea cu...

- Doamna Ioana Popescu vorbea de ceva nedefinit care împiedică, în ultimul moment, mâna vizitatorului să atingă obiectul neprotejat de vitrine.
- Mai sunt şi oameni care nu descoperă acest "ceva" şi se duc cu mâna întinsă spre obiect, dar aici intervin doamnele custode. Foarte mulţi au această pornire de a realiza imediat contactul cu obiectul, nu numai români, şi străini, care sunt mai umblaţi prin lume şi prin muzee, fac lucrul acesta. Probabil că obiectele au o chemare specială, vizitatorul simte lucrul acesta şi procedează ca atare. Aş putea să spun că primul obiect din această colecţie numeroasă este o scoarţă. Poartă numărul 1 de inventar şi a fost adusă de Samurcaş din Oltenia. E o scoarţă oltenească tipică, cu chenar, cu ornamente florale stilizate, cu cromatica naturală caracteristică, bleumarin, roşu, pe fondul fildeşiu. La fel de interesant este faptul că Samurcaş a adus aici porţile monumentale din Oltenia, de la Cărbuneşti, sau din Maramureş, dar înclinaţia lui spre monumental s-a materializat şi prin faptul că a strămutat aici două monumente: casa lui Antonie Mogoş din Ceauru şi o biserică de lemn din Turea. Ambele monumente, în momentul în care muzeul a fost desfiinţat în 1953, au luat drumul Muzeului Satului, intrând în patrimoniul acestuia.

- Recuperate între timp pentru patrimoniul muzeului ţăranului...
- Acum noi lucrăm la definitivarea acestei săli, casa în casă, la realizarea expoziţiei, vrem cât de curând s-o dăm în vizitare, şi vrem în acelaşi timp să creem, sau să refacem, e mai corect spus, în jurul ei atmosfera pe care o realizase Samurcaş. Ceea ce se face expunând obiecte care se află încurtea ţăranului - o grapă, o meliţă, plugul, deci e, într-un fel sala pandant cu ce s-a întâmplat în sala MUNCA, APA, FOCUL, VâNTUL.

- Spuneţi-ne ceva despre costume, o parte importantă a colecţiilor muzeului.

- Colecţia de costume, e într-adevăr, una din cele mai importante. Are acum peste 20.000 obiecte, care reprezintă în mod egal toate zonele etnografice, costume care pentru noi sunt şi marcă de vârstă, marcă socială. Este vorba de faptul că avem costume care se poartă numai în zilele de sărbătoare, sau în momentele speciale din timpul vieţii, costume de muncă, mai puţin ornamentate, avem o colecţie extrem de importantă de podoabe, accesorii la costumul popular, care vorbesc şi ele de ceea ce spuneam până acum, diferenţiind. Avem şi piese unicat, care nu mai există în teren, cu valoare memorială extraordinară. Avem câteva ii, dăruite de familia Cantacuzinilor, care şi-au marcat emblema casei pe aceste piese. Pe lângă valoarea intrinsecă a obiectului avem şi aceste mărturii extraordinare legate de apartenenţa lor la această familie. Avem apoi o serie întreagă de obiecte legate de momentul unirii de la 1918. Sunt câteva cămăşi care au aparţinut unor fruntaşi din Mărginimea Sibiului, care au dus steagul comunităţii locale la Alba Iulia, unul din aceştia fiind ţăranul Iancu Şerb, care are iniţialele pe cămaşa respectivă, e o cămaşă cu barduri, cum putea să fie altfel, şi cu documentaţia legată de momentul respectiv. Avem apoi o serie întreagă de piese importante cum ar fi cojoacele de mireasă din Oltenia, cu cosoaie, foarte greu de găsit, opregele de bani din Banat, care şi ele sunt nişte piese care vorbesc de diferenţierile sociale şi pe care nu le aveau în zestre decât fetele foarte bogate. De asemenea o serie de ţesături care vorbesc de influenţe ale unor meserii, lăsate în structura costumului popular. Este aşa numita haină de surugiu, din zona de sud a ţării, din postav cu ornamentaţii, care este inspirată de costumul de vizitiu şi care este o piesă extrem de importantă, foarte greu de găsit şi în colecţiile muzeale.

- Dar ceramica?
- Colecţia de ceramică, importantă şi ca număr dar şi ca repartiţie zonală, numără aproape 18.000 de obiecte, foarte multe piese provenind de până la 1630, unele din ceramică habană, foarte multe piese săseşti şi ungureşti, datate, căni de bere, cancee, farfurii, gândite pentru decor, cahle, ungureşti, săseşti, habane, şi care vorbesc despre o idee pe care eu o consider foarte interesantă. La vremea aceea, Samurcaş şi apoi directorii care i-au urmat, au făcut o politică foarte corectă etnică, nu a trebuit să vină nici un organism cultural al Uniunii Europene să vorbească despre faptul că trăim aici cu alte etnii şi trebuie să conservăm şi cultura şi civilizaţia lor. Lucrul acesta s-a făcut din bun simţ şi dintr-o înţelegere corectă a situaţiei. Ţăranul român a trăit alături de cineva, nu singur.

- Idee care se găseşte în structura muzeului, se pare.
- Am valorificat acest patrimoniu în expoziţia de bază gândind sala LAOLALTĂ, destinată minorităţilor, dar care, spre deosebire de alte instituţii muzeale, are un studio anexă, o sală anexă, în care anual se detaliază o etnie. Am început cu proiectul acesta, "Romii, atât cât ştim", pentru că am fost ajutaţi foarte mult financiar şi de Ambasada Statelor Unite, interesată să promoveze un asemenea proiect, acum, prin aceeaşi susţinere, la care se adaugă susţinerea Centrului Cultural al Republicii Ungare din Bucureşti, vom face expoziţia "Maghiarii din România", şi avem un calendar pe câţiva ani, urmând să prezentăm etnicii germani, apoi cehii, slovacii, pe rând toate etniile care convieţuiesc cu noi.

- Presupun că aţi lăsat la urmă ce-i mai interesant.
- Avem şi o interesantă colecţie de obiceiuri, de obiecte din recuzita obiceiurilor de Crăciun şi Anul Nou, sau a obiceiurilor care se petrec peste an şi care sunt în primul rând obiceiuri de fertilitate agrară. O asemenea colecţie cuprinde de la măşti obrăzar până la măşti de cap, sau măştile costum folosite în momentele pe care le-am evocat. Dar trebuie să vă spun că prin reprezentare, prin număr est una din cele mai bogate colecţii din muzeele noastre.

- Recuzită de obiceiuri precreştine, preluate de creştinism?
- Sigur că da, e vorba ce Caloian, de Paparude, de obiceiul cornilor din Banat, care este un obicei de primăvară, un obicei agrar, avem un alai întreg care alcătuieşte alaiul de cuci, de la Brăneşti, unde am avut o cercetare extrem de interesantă şi care s-a soldat cu o achiziţie numeroasă. Este o colecţie foarte interesantă, care a fost de curând valorificată cu expoziţii internaţionale. Una la Muzeul Muntelui din Torino, sub titlul "Măşti, animale, divinitate", într-o participare internaţională, alături de italieni, elveţieni, belgieni, şi care s-a petrecut în timpul carnavalului ţinut înainte de intrarea în postul paştelui.

- Festival al mocănimii internaţionale, cum s-ar spune.
- Da, şi o altă expoziţie, paralelă cu aceasta, la Centrul de Cercetări Umanistice din Veneţia, o expoziţie care s-a petrecut în paralel cu Carnavalul Veneţian. Şi care a stârnit foarte multe aprecieri şi foarte multe dorinţe ca această expoziţie să fie văzută şi în ţările cu care am colaborat. De fapt ce impresionează la această colecţie? Varietatea materialelor, ingeniozitatea meşterilor, dar în principal al celor care merg împreună cu cetele de colindători, imaginaţia.

- Ce consecinţe a avut "ieşirea în lume" a Muzeului Ţăranului Român?
- Grija pentru acest patrimoniu a fost remarcată pe plan internaţional în 1996, când ne-a fost acordat premiul "Cel mai bun muzeu european al anului.", cu menţiunea "pentru felul special în care a fost îngrijit şi pus în valoare patrimoniul". Comisarii de la Comisia Culturală Europeană observând că aici s-a făcut un muzeu foarte deosebit de alte muzee de etnografie şi de artă populară, care ies prăfuite de la început. Dar acest premiu n-a rămas singur şi pe lângă faptul că e atât de important pentru noi, premiile care au urmat au venit să consolideze o idee, astfel am dobândit primul premiu Margareta Sterian pentru expoziţia "Legea creştinească". După aceea, anul trecut, când am deschis un număr mare de săli ale expoziţiei de bază, am primit 3 premii: Premiul special de muzeologie care a luat numele primului nostru director de după 1990, premiul Horia Bernea, dat sălilor de prezentare Munca, Focul, Apa, Vântul, apoi un premiu extrem de important, pentru că este un premiu profesional, acordat de un juriu foarte pretenţios, de critici de artă şi de Muzeul de Artă al României, pentru expoziţia "Cahle", şi pentru aceeaşi expoziţie, premiul ICOM, de asemenea foarte important pentru noi. În momentul de faţă ne aflăm cu două zile înaintea decernării premiilor pe 2002 pentru muzee şi pentru activitatea lor, şi muzeului nostru i-a fost atribuit un Premiu Special de Muzeologie, se pare că premiul e instituit în memoria criticului şi omului de cultură Vasile Drăguţ, pentru expoziţia de icoane făcută la Muzeul Muntelui din Torino. De fapt toate aceste premii vorbesc de faptul că aici e un colectiv de specialişti care pot să ducă mai departe ceea ce am început, că muzeul nu rămâne frânt undeva la mijloc, şi cred ca este lucrul pe care putem să-l facem şi pentru memoria fostului nostru director şi pentru profesionalismul nostru, pentru muzeu care trebuie definitivat, trebuie încheiată expunerea de bază, după ce vom deschide sala casă în casă mai avem o sală destinată hranei tradiţionale, apoi una destinată obiceiurilor, aceea numindu-se Timp, şi în felul acesta se încheie cercul expunerii de bază.

- Diferită de TIMPUL OBIECTELOR, desigur...
- Diferită de penultima sală, acolo, e vorba de timp calendaristic. Urmează să o completăm cu expoziţii temporare prima fiind la sfârşitul lunii aprilie expoziţia dedicată maghiarilor din România, (dialogul avusese loc înainte de acest eveniment deja consumat, n. r. ) după care în luna mai vom prezenta o expoziţie făcută în colaborare cu Supraintendenţa Patrimoniului din Bologna, care va aduce la Bucureşti picturi de secol XIX cu tematică religioasă care vor forma un fond de patrimoniu comun cu exponate reprezentând icoane pe lemn şi sticlă şi obiecte liturgice din muzeu, iar această expoziţie va fi itinerată după aceea la Bologna, la Abazzia Cesena, pentru a fi prezentate şi italienilor.

- Iată că am intrat, pe nesimţite, în domeniul activităţii internaţionale a Muzeului.
- Sigur, agenda acţiunilor internaţionale este foarte importantă şi este un alt moment de existenţă al muzeului. Începând de anul trecut s-a deschis această latură internaţională care a început cu Muzeul Muntelui din Torino, continuă cu această Direcţie a Patrimoniului din Bologna, apoi la Muzeul Şvabilor Dunăreni din Ulm, unde vom avea o expoziţie de icoane, suntem solicitaţi cu o tematică apropiată la un Festival al Religiilor la Ciudad de Mexico, suntem în tratative să deschidem o importantă expoziţie la o galerie de artă din New York, deci o agendă internaţională care vine să sublinieze importanţa muzeului nostru, stabilirea unor parteneriate cu instituţii extrem de serioase şi bine apreciate în întreaga lume. Începe un fel de strălucire a noastră nu numai naţională ci şi internaţională.





0 comentarii

Spacer Spacer