Stând, într-o zi, pe banca din faţa Muzeului Zambaccian, am depănat în gând câteva amintiri din trecut, de pe vremea când prietenul meu "Zambacu", cum îi ziceau cunoscuţii apropiaţi, era în viaţă, iar eu însumi eram mai tânăr.
Colecţionarul entuziast şi fără preget, totodată subtil şi înflăcărat critic de artă, care a dăruit ţării întreaga sa colecţie de tablouri şi sculpturi, a ştiut să adune de-a lungul unei vieţi de muncă lucrările de artă plastică pe care le-a îndrăgit în chip deosebit. Am asistat cu admiraţie la neostoita activitate a lui Zambacu, care în achiziţiile lui punea si scrupulozitate şi fervoare.

Mi-e greu ca, în câteva rânduri, să împărtăşesc amintirile mele în această privinţă celor mulţi care calcă pragul acestui Muzeu. Rare ori am întâlnit în viaţă un om atât de plin de calităţi sufleteşti. A fost un vis de tinereţe desfăşurat timp de-o viaţă cu multă pasiune, cu toată tenacitatea, punând în joc toate resursele materiale pentru realizarea a ceea ce şi-a propus: un muzeu care a fost conceput ca o operă armonios închegată, expresie a unei viziuni despre plastică elaborată în decenii de studiu, de călătorii şi neobosită frecventare a marilor muzee din ţară şi străinătate.
Trăind o viaţă sobră, chiar austeră, omul acesta s-a dăruit întreg visului său. Şi iată că soarta i-a permis acestui nobil exaltat ca, spre sfârşitul vieţii, vârstnic şi bolnav, neîncetat truditor, să-şi vadă visul împlinit.

Henri Catargi, Natură statică în faţa ferestrei

Şi se cuvine ca frecventatorii acestui muzeu să ştie că alcătuirea acestei colecţii nepreţuite a fost dintru început făcută cu intenţia de a fi donată ţării româneşti, iubitorilor de frumos de aici şi de peste hotare. Această colecţie cuprinde arta reprezentativă a mai multor epoci şi curente, de la operele marilor noştri Grigorescu, Andreescu, Luchian, la Pallady şi Petraşcu şi la mulţi alţi artişti din zilele noastre, pe lingă lucrări de Cezanne, Renoir, Bonnard şi alţi pictori străini.
Noi, artiştii români, trebuie să fim recunoscători lui Zambaccian. El a fost un prieten atent, încurajator, gata oricând să sprijine băneşte strădania artistică a celor care aveau o viaţă grea în trecut, dar şi să-i susţină moralmente prin prezenţa lui stenică.
Lăsând în urma lui o moştenire spirituală ce n-are moarte, Zambacu ne-a servit nouă artiştilor o rodnică învăţătură şi tuturor celor ce-i vizitează muzeul, opere alese de un spirit adânc cunoscător a căror contemplare fecundează sufletul şi folosesc iniţierii în trecutul şi prezentul artei româneşti.