Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Destinaţii culturale  Sageata  Muzeul Zambaccian

Armenii - o retrospectivă romantică


Ada Demirgian

 
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Primele valuri de armeni au intrat pe actualul teritoriu al României, în Moldova, dinspre Crimeea, în urmă cu o mie de ani. Cauza exodului armean erau atât cutremurele violente care le zguduiseră ţara, cât şi cucerirea de către turci a capitalei regatului armean, Ani. Armenii s-au aşezat la început în Moldova, pentru că pe acolo treceau rutele comerciale.
Armenii din România se numesc între ei "romanahai" şi se disting de restul populaţiei prin ochii mari, căprui, păr negru puţin cârlionţat şi un ten foarte alb. Erau cunoscuţi ca oameni sobri, caşti şi cumpătaţi. Ţineau la mare preţ ospitalitatea şi onoarea. Deşi, teoretic, erau un neam deosebit şi bine caracterizat, au fost, totuşi, foarte deschişi la conexiunile culturale cu majoritatea. O serie de cuvinte româneşti au intrat în vocabularul limbii armene vorbite în România.

În acele vremuri, în societatea civilă armeană existau trei clase sociale: Cei de rangul întâi se numeau "Der", clasa a doua o formau "Baronii" - burghezii şcoliţi, de vază, dar cei mai importanţi purtau titlul de "Amir" - un fel de principi în exil care erau şi judecători în comunităţile lor. Poligloţi şi cu diplomaţia în sânge, armenii primeau din partea stăpânirii funcţii de dragomani (traducători). Cei mai puţin şcoliţi se ocupau cu negoţul sau cu mezelăria. Mezelarii armeni din Suceava erau celebri pentru cârnaţii tari şi uscaţi numiţi ghiudem - preparaţi după o reţetă adusă din Armenia.

Cât despre casele armenilor, din lucrarea "Datinile, obiceiurile şi credinţele armenilor din Ţările Române" scrisă de Grigore Goliav, aflăm că "locuinţele ca şi uliţele mahalalelor lor erau curăţele şi de obicei încăpătoare. Pe dinăuntru, sunt îndemânatic îmbrăcate, după obiceiul oriental, cu divanuri lungi. Ridicate pe o temelie înaltă de piatră, înalte după stilul moldovenesc, casele lor au cerdac sau verandă cu stâlpi. O sală lungă merge de la acel cerdac până la o cameră mică, împărţind casa în mici apartamente. În cerdacul din faţă îşi petrece vremea capul familiei, meditând, la ceasul liniştit al amiezii. Îmbrăcat încă în haine orientale, trăgând din ciubucul cel lung de cireş mirositor şi sorbind din ceşcuţe cu picioruşe de argint, cafea neagra armenească, medita, la ceasul amiezii. Femeile stăteau aproape toată ziua acasă, ocupate fiind cu educaţia copiilor şi cu gătitul. O linişte patriarhală domnea în grădinile lor...faimoasele grădini cu trandafiri de Kazanlic, din ale căror flori, armencele făceau dulceţuri, şerbeturi şi peltele. Bărbaţii plecau dimineaţa după afaceri, la prăvălii sau la ateliere. Prânzul îl luau împreună cu ucenicii - mâncarea li se aducea de acasă, caldă, în sufertaşe de aramă spoite cu cositor. Armenii cu dare de mâna mâncau în vase confecţionate din argint masiv, însemnate cu numele proprietarului. În timpul zilei, îndeosebi atunci când călătoreau, armenii mâncau puţin. Seara însă, după obiceiul oriental, masa era deosebit de îmbelşugată. Musafirul venit în casele armeneşti era primit cu dulciuri, dulceţuri şi cafea neagră, servită cu ciubucul de cireş umplut cu tutun, aprins cu iască mirositoare de sulfină".
Aşa îşi treceau vremea armenii stabiliţi în Moldova: călătorind, după afaceri sau ca interpreţi, bând cafele cu mosafirii. Astazi, vremea tabieturilor a trecut însă si pentru urmaşii vechilor negustori de cafea.




0 comentarii

Spacer Spacer